Jul 24

Mai avea puţin şi se stingea de la sine, murea ca politician după ce distrusese o ţară şi făcuse atâtea victime printre români. Multora le-a ucis viitorul. Doar că nişte lideri de partid, înfierbântaţi de primul lor succes major, au crezut că tupeul poate înlocui legea. Că, pentru a lua totul, victoria trebuie să fie zdrobitoare şi că scopul scuză mijloacele în orice condiţii. Acţionând ca într-un desant de capturare, s-au substituit unui rău, supralicitându-l.

Un pic mai era şi politicianul Băsescu deceda singur, părăsit de toţi… Este o mare „performanţă” să compromiţi ideea de a-l debarca pe Traian Băsescu, dar şi mai mare e să-l resuscitezi, să-l încarci din nou cu vitalitate, fiind chiar pe cale să prelungeşti termenul de valabilitate pentru sistemul mafiot care a umplut România de puroi. Şi, ca delirul să fie complet, nu e de colo să stârneşti şi Europa, supărarea occidentalilor fiind nu atât pe foştii colaboratori ai lui Băsescu – Victor Ponta şi Crin Antonescu, cât pe România cea mereu plină de bube în cap.

În toată această perioadă, economia şchioapătă apăsat, iar mediul privat de afaceri, cel care a dus greul în perioada de criză, se deteriorează de la o zi la alta. Fără a fi neapărat plata pentru aventura politică încropită de USL, risipirea stabilităţii ce abia se încropise şi efectul precarităţii contextului economic european au crescut costul vieţii şi lucrul acesta îl sperie cel mai tare pe român. Iar această spaimă poate cântări mai greu decât oroarea pentru un preşedinte toxic şi expirat.

Suspendarea lui Băsescu: un demers absolut legitim, o aplicare dezastruoasă. În dispreţul legii – doar pentru că şi portocaliii au călcat-o în picioare, cu o comunicare publică neprofesionistă, actori nepricepuţi şi necredibili, e pe cale să se discrediteze cel mai aşteptat moment politic. Doar determinarea liderilor este exemplară, pentru unii ea ascunzând dorinţa de a ajunge mai repede la banii publici sau de a scăpa de dosare penale. În fapt, o operaţiune de înlocuire a unei puteri discreţionare cu alta, ce s-a dovedit repede la fel de excesivă. Plagiindu-i pe pedelişti, au trezit din nou senzaţia de haită, înspăimântând pe oricine mai visează încă la o viaţă normală în România.

Din toate poveştile politice cu piraţi, copiloţi, chiulangii şi alţi băieţi cu ochi albaştri a lipsit mereu personajul colectiv „poporul”, căruia i se spune din când în când şi „electoratul”, pentru simplul motiv că, fiind victimă eternă, e mereu lipsit de replică, dar pus invariabil să plătească circul.

Recomanda sau printeaza acest articol

| Twitter | Printeaza

13 Responses to “Băsescu resuscitat de USL”

  1. Gion Says:

    Din oricare tabara am face parte, daca am vota DA, au BA (de la Ba-baul Base) la referendum-ul 2012 (se mai cheama si 2012 pentru a imprumura ceva din prestigiul Olimpiadei, ori al calendarului Maya, Doamne fereste!), sau daca “stam acasa” (desi putem merge la gratar, ca românul impartial, iar unii “puscariabili”, dupa gratare sau gratii, ei bine, din punct de vedere … plebeian si al … plebiscitului, ca despre asta este vorba, NU NE PUTEM SUSTRAGE urmatoarei formule, absolut geniale, a lui Jiji, care, referindu-se la o ţeapă încasată de la venerabilul Turcescu, a spus: „Cum sa fii tu colonel, daca nu esti colonel, hahaleră ce esti?!” …

  2. Gion Says:

    Daca ar fi sa ma iau dupa propriul meu comentariu la articolul „Guvernarea “acoperitilor””, din februarie 2012, anume: „Ce sa facem, asta-i Mioriţa noastra, cu baciul MRUngurean si cel Melescan … plus un Căpitan, ce mai stau ăst An …”, ar insemna ca Base pleaca … De care maniera? Pai, iese pe usa Cotroceniului, dar se impiedica de pragul electoral „made in UE” … etwas spezial für Rumänien … pentru cobaii aia … care nu vorbeşte nemţeşte (Iohanis vorbeşte) …, se impiedica de 50%+1 si se intoarce linistit la serviciul lui (mai exact, la viciile si Serviciile lui …)

  3. Gion Says:

    Nu cred ca vila Dante urma sa fie vila de familie a lu’ Base; ganditi-va, EBA e si asa destul de confuza (“incremenita in proiect”, cum ar spune Condeierii-condotieri ai Presedintelui), ori ce efect ar avea asupra ei intrebari paterne de genul “Vii la vila Dante sau dormi la Sida?”?!

  4. Gion Says:

    Este posibil ca eponimul EBA sa se intoarca precum un bumerang si sa-si arate numai acum, la acest referendum, adevarata valoare … eponimica (si/sau profetica): rezultatul sa fie intr-adevar BA … Pana acum, acoperea pe de-a-ntregul parcursul plin de succesuri al fetei, toata lumea stia ca “E BA in BAmboo, BA la Bruxelles …” Prevad urmatorul dialog de luni 30 iulie 2012: „Tati, care rezultatul? E DA? E BA? Ca eu am votat cu Alianta DA”

  5. Gion Says:

    Nu cred ca vila Dante urma sa fie vila de familie a lu’ Base; ganditi-va, EBA e si asa destul de confuza (“incremenita in proiect”, cum ar spune Condeierii-condotieri ai Presedintelui), ori ce efect ar avea asupra ei intrebari paterne de genul “Vii la vila Dante sau dormi la Sida?”?!

  6. Gion Says:

    Este posibil ca eponimul EBA sa se intoarca precum un bumerang si sa-si arate numai acum, la acest referendum, adevarata valoare … eponimica (si/sau profetica): rezultatul sa fie intr-adevar BA … Pana acum, acoperea pe de-a-ntregul parcursul plin de succesuri al fetei, toata lumea stia ca “E BA in BAmboo, BA la Bruxelles …” Prevad urmatorul dialog de luni 30 iulie 2012: „Tati, care rezultat E, BĂ? E DA? E BA? Ca eu am votat cu Alianta DA”

  7. nadia Says:

    o informatie, zic eu utila,sub genericul “cine ne sunt… expertii”:

    o preluare de pe blogul lui damov.

    O completare…

    # babette » 30-07-2012 23:37
    “… la lista membrilor acelei comisii care in cateva zile (5, ca vineri e din nou CA) trebuie sa prezinte primele propuneri: Szebesi Karen, Daniel Vistorovschi. Ei sunt acei EXPERTII pomeniti in Hotararea CA. De mentionat ca niciunul nu face parte din CD-urile teritorialelor la care sunt angajati (asa cum prevedea Hotararea CA): Szebesi e realizator de emisiuni la Cluj, Vistorovschi e videojurnalist la Tg. Mures, dupa ce si-a dat demisia, in urma cu aproape 4 luni, din functia de coordonator al TVR Tg. Mures, pe care l-a pus pe butuci. Incadrarea ca videojurnalist i-a facut-o cadou Sassu, dupa ce l-a nimit coordonator, el fiind initial angajat ca organizator de productie. La ora aceasta are grad de incarcare ZERO in cadrul studioului, practic nu are nicio sarcina de servici. Este omul de casa al lui Titi Dinca, i-a facut ani de zile micile servicii necesare traiului de zi cu zi si drept recompensa primea deplasari in strainatate pantru documentare “spirituale” sau convocari la Cerbul de Aur, unde se ocupa cu datul de baut (evident, pe banii TVR) si alte servicii conexe pentru vedetele de mana a doua. A fost trimis special de Dinca la Tg. Mures, prin transfer, primul angajat al studioului si, dupa un an de la infiintare, dupa ce si-a terminat, in sfarsit, facultatea, a fost numit coordonator. S-a remarcat printr-o neimplicare TOTALA in procesul de productie si prin aranjarea concursurilor de angajare pentru alti protejati titieni, in deplin consens si colaborare mutuala cu Mircea Neacsa. Despre gestionarea resurselor financiare ar putea sa spuna multe Procuratura, daca s-ar sesiza (ceea ce e putin probabil). Karen are experienta in teritorialul de la Cluj, a fost membru CA, e sustinut de UDMR si se zvoneste ca va fi un fel de consilier al PDG pe probleme de studiouri teritoriale (aici, Couti a jucat, din nou, tare). Celalalt e, insa, o nulitate patentata, videojurnalist fara permis de conducere (conditie eliminatorie), care nu a scris in viata lui un comentariu sau o stire, nu a pus o data o voce pe un text si, in general, nu a facut niciodata altceva decat aranjamente. Ei se numara printre cei care vor decide pentru noi ce va fi mai bine de acum incolo. Ce parere aveti?”

  8. Deceneu Says:

    Iar ne-am procopsit cu Basescu. Orice i-ai face, cade in picioare. Parca il are in paza michidutza! Dar fara a cadea in interpretari metafizice, michidutza are un nume pe pamant: serviciile! Mai am o nadejde: sper ca serviciile sa nu fie foarte sentimentale, iar dupa retragerea Marelui Matelot al patriei sa ne cadoriseasca cu EBA. Nu de alta, dar am ajunge sa spunem: “ce bine era pe vremea lui Basescu”, asa cum, candva, pe cand inca nu devenise atat de sensibil la soarta lui Basescu, se exprima CTP.

  9. Deceneu Says:

    o remarca: a se citi “se lamenta” CTP!

  10. nadia Says:

    @deceneu- mai asteapta putin, copiii inca nu au drept de vot.fara copii suntem cel mult 16 milioane.

  11. Deceneu Says:

    Nadia – Eu nu vad motivele pentru care as putea sa sper ca acest referendum va fi validat, chiar daca imi doresc asta. Pentru Europa, Romania este o tara de mana a doua, iar politicienii ei considerati slugi (ceea ce este si adevarat). Daca exista un atat de mare interes pentru TB, atunci e clar ca ei au ales intre slugi. El e probabil ceea ce Europa isi doreste. In rest… despre Congo numai de bine!

  12. nadia Says:

    @deceneu- vezi ca a contat faptul ca exista si copii? pana una alta basescu mai inghite niste fiere productie proprie. si crede-ma nu-i e bine! ii cauzeaza.

  13. nadia Says:

    domnule nicolau, va mai dau niste date corecte scrise de un postac pe acelasi blog dar apartinand unei reviste sau blog din cluj. tinand cont ca-i veti intalni e bine sa stiti cu cine aveti de-a face.numai bine!

    Din napocanews.ro

    # miclos » 03-08-2012 09:30
    Imaginea lui Couţi: scandaluri politice, angajări pe pile şi nepotisme

    Romeo Couţi este aproape necunoscut pentru clujeni, puţinele sale menţionări în presă (altele decât cele de la TVT Cluj) fiind legate de acuzaţii de corupţie şi nepotism. În martie 2008, Adriana Vitan, singurul angajat al TVR Cluj laureat cu premiul Clubului Român de Presă, a cerut instanţei de judecată anularea concursului din 18 ianuarie, în urma căruia Karen Sebesi, de la redacţia maghiară, a obţinut postul de realizator. Motivul contestării: Romeo Couţi, directorul instituţiei şi membru în comisia de examen, este prieten de familie cu unul dintre concurenţii care a fost promovat în ianuarie, Karen Sebesi. De-a lungul timpului, directorul Couţi a mai fost acuzat de nepotism. În luna ianuarie 2007, un concurs pentru un post de redactor a fost câştigat de Radu Anghel, un fin al lui Couţi care a fost chiar preşedinte al comisiei de examen. Scandalul a ajuns atunci până la conducerea TVR.

    Mai târziu, aceeaşi Karen Sebeşi apare într-un nou scandal de nepotism la TVR Cluj, după redactorul sef al Sectiei Maghiare, Bardocz Sandor, a fost schimbat din functie in urma unui raport de activitate intocmit de directorul Romeo Couti, la care a primit “nesatisfacator” pe linie. În locul lui a fost numită Orban Katalin, sotia lui Karen Sebesi, devenit membru al Consiliului de Administratie al TVR, ajuns pe acest post la presiunile politice ale UDMR.

    Directorul TVR Cluj, Romeo Couti, a incasat in ultimul an un salariu de 84.314 lei, adica 7026 de lei pe luna, dar si 3237 de lei de la UBB Cluj, unde este profesor asociat. Sotia directorului TVR Cluj a obtinut in ultimul an un venit de 22.502 lei.

Adauga un comentariu