Norii mei

Vineri, 31.10.2014, Stelian Tănase, șeful TVR, i-a ordonat directorului TVR2, Răzvan Bucuroiu, să scoată din grilă filmul „Zi că-ți place!” programat să se difuzeze luni 3.11.2014 și căruia i s-a făcut promovare pe canalele TVR timp de o săptămână! Filmul nu a fost amânat o zi sau două, ci i s-a interzis difuzarea între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale!

Decizia abuzivă nu intră în atribuțiile directorului general, ci este de competența Consiliului de Programe și a Comitetului Director, organisme care nici măcar nu au fost consultate. Tănase și Bucuroiu, rutinați în astfel de manipulări, au inventat degrabă o emisiune înlocuitoare despre turul întâi al alegerilor prezidențiale, pregătind astfel o explicație pentru scoaterea filmului din grilă. Asta în contextul în care TVR2 nu s-a implicat în campania electorală cu astfel de emisiuni, tematica dezbaterilor despre alegerile prezidențiale fiind în sarcina TVR1.

Este cenzurat un film politic, ce are ca subiect portretul candidatului la Președinția României, prezentat metaforic ca un violator al României personificate de o femeie pusă să aleagă cine să-i intre în casă, cu cine să-și împartă viața. Filmul, o docu-ficțiune realizată de Casa de Producție TVR, se constituie într-un aspru rechizitoriu adus clasei politice, în special aspiranților la funcția cea mai înaltă în stat. Este un manifest, un apel la indignare și luciditate, un îndemn la a refuza „vraja” vânzătorilor de iluzii care, odată ajunși la Cotroceni, devin „violatorii” noștri de zi cu zi. „Zi că-ți place!” se dovedește atât de periculos în ochii servanților politici aflați la conducerea TVR, încât el a trebuit să fie oprit de la a fi văzut de alegătorii români între cele două tururi de scrutin, pentru ca nu cumva să le lumineze mințile, să le trezească conștiințele.

Actul de cenzură este cu atât mai reprobabil, cu cât nu pare să fi fost dictat de vreun stăpân politic anume, ci vine din frica față de oricare dintre politicienii care s-ar putea simți lezați de „Zi că-ți place!”, pentru că filmul face un portret deloc măgulitor politicianului român, dar perfect realist. Spaima supremă a lui lui Stelian Tănase este să nu fie dat afară, de aceea, orice politician care ar putea să-i decidă cât de puțin destinul derizoriu în TVR îi este un stăpân virtual, pentru liniștea căruia este în stare de orice.

Doamnei Lucia Hossu Longin,

Bravo, iată o compunere mai murdar scrisă, stilistic depășind stadiul de delir plin de spume.

Doamnă Hossu, nu înțeleg la ce email faceți referire. Răspunsul meu din Cotidianul s-a publicat în urma solicitării unui drept la replică la textul scrisorelei dumneavostră  publicat de același ziar. Dacă n-aș fi citit în Cotidianul nu aș fi aflat că mi-ați scris o depeșă fără să mi-o trimiteți și mie. Sau nu mai realizați că ați trimis-o tuturor, chiar și ziarului, doar mie nu? Netrimițându-mi-o sperați să evitați replica mea?

De data asta vă las să vă răspundeți singură, eu limitându-mă la a vă sugera dicționarul minim al propiei voastre sincerități, dacă v-ați uita în oglinda faptelor voastre. Sunt convins că într-un efort de onestitate veți reuși să vă faceți un autoportret  inspirat pornind de la cuvintele: duplicitate, bovarism, fățărnicie, slugărnicie, impostură, arivism, falsitate, viclenie, prădător, ipocrizie, uzurpare, minciună, meschinărie, lăcomie, bani, tranzacționar, putere, trădare, șantaj, complicitate, politic, mediocritate, turnătorie, șmecherie, șiretenie, feudă, vămuire, perfidie, ticăloșie, surogat, putreziciune, corupție, diversiune, coterie…

Vă vom recunoaște chiar și în faptele pe care vă chinuiți să le ascundeți.

VN

Referitor la scrisoarea deschisă  a dnei Lucia Hossu Longin către angajații din TVR, publicată în Cotidianul în data de 16.11.2013, am a face câteva precizări, deorece numele meu este invocat ca și cum mi-ar fi fost adresată personal:

1. Doamna LHL spune că ”s-a votat suspendarea TVR Cultural sub amenințarea: dacă nu desființați Info TVR, TVR Cultural și TVR 3, guvernul blochează TVR și o reduce la câteva sute de persoane”. Minciună! Guvernul a cerut prin OUG 33/2012 un plan de măsuri pentru redresarea TVR care să aibă printre efecte și reluarea plăților către bugetul de stat, și reeșalonarea datoriilor către ANAF. Atât a cerut Guvernul, pentru simplu motiv că atât îl interesa (să-și încaseze impozitele), în virtutea competențelor pe care le are față de televiziunea publică aflată sub control parlamentar. Planul de măsuri, întocmit de Zgabercea-Săftoiu și pe care dna LHL l-a votat, a prevăzut concedierea colectivă inițial a aproape o mie de angajați și restrângerea activității TVR prin închiderea unora dintre canale. Concedierile s-au făcut ulterior într-un număr ușor redus, iar de închis s-a închis doar TVR Cultural, care consuma numai 1,72% din bugetul SRTv! Repet, propunerea de închidere a TVR Cultural a fost făcută de către conducerea executivă a TVR condusă de C. Elwis Săftoiu, protejatul dnei LHL (trebui spus motivul pentru care dna LHL l-a dorit, susținut și apărat necondiționat pe C. Elwis Săftoiu la șefia TVR: predispoziția acestuia de a se lăsa manevrat, fiind total nepriceput în management și în activitatea de televiziune, dar având o imensă dorință de a face carieră politică, dacă securistică nu s-a putut). Revin la ședința CA din data 15.08.2012, când s-a hotărât soarta TVR Cultural. După o lungă și furtunoasă ședință, reușisem, împreună cu alți colegi, printre care s-a numărat și dna LHL (chiar dacă a  avut o atitudine oscilantă pe parcursul dezbaterilor), să facem să nu se obțină vot majoritar pentru închiderea TVR Cultural. La sfârşitul ședinței, am ieșit împreună cu dna LHL din sală, țin minte că am salutat-o din cadrul ușii, la fel și pe G. Tufeanu, care ieșea în spatele meu, și am plecat bucuros că am împiedicat o crimă. Aveam să aflu abia după câteva ore că C. Elwis Săftoiu a revenit după plecarea mea și i-a convocat din nou pe toți membrii CA, mai puțin pe mine. A reluat votul sub amenințarea că va fi demis întregul CA, dacă nu votează închiderea TVR Cultural. Dna LHL, ca și alți membri, și-au modificat votul și astfel s-a luat decizia închiderii TVR Cultural. Procedura reluării votului după ce ședința de CA se încheiase, în absența premeditată a unui membru și sub amenințarea demiterii celorlalţi membri, a fost nu doar ilegală, dar și banditescă. Doamna LHL  a fost părtașă la ea, schimbându-și votul de frică să nu-și piardă scaunul, dar poate și în numele disciplinei de partid.

2. Conflictul dnei LHL cu Demeter Andras este evident legat de faptul că, prin venirea acestuia la conducerea Casei de producție TVR, dna LHL pierde controlul pe care-l deține de o lungă perioadă asupra feudei reprezentate, într-o formă organizatorică sau alta, de structura de producție film și teatru a TVR. Situația e notorie și nu necesită discuții în plus. Pe dna LHL n-o deranjează atât că Demeter Andras mai deține interimar și alte funcții în TVR (cum, de altfel, a mai deținut și nu a deranjat deloc), cât că acesta a preluat controlul asupra unui teritoriu pe care dna LHL a vrut să rămână stăpână. Tot așa cum nu o interesează multele alte nereguli din televiziunea publică în fața cărora închide ochii și pentru care ridică mâna necondiționat în cadrul mașinii de vot politic.

Dna LHL sugerează că aș empatiza cu Demeter Andras pe motiv că acesta va viziona un film făcut după o piesă de-a mea ”Zi că-ți place!”. Nu înțeleg care e legătura, doar dacă dna LHL presupune că Demeter Andras va veni la avanpremiera filmului nu în calitate de spectator, ci de cenzor, ceea ce nu cred că va fi cazul. Dna LHL uită să amintească aici câte piedici, pe care le cunoaște nemijlocit, i-au fost puse regizorului Cornel Mihalache – realizatorul filmului ”Zi că-ți place!” de către C. Zgabercea și C.Elwis Săftoiu, piedici care au dus la întârzierea filmărilor și au făcut să existe permanenta amenințare că ”Zi că-ți place!” nu va fi difuzat niciodată, fiind un film politic care s-ar putea să deranjeze. Revenind la Demeter Andras, amuzantă mi se pare catalogarea lui de către dna LHL ca ”omul lui Băsescu”, în condițiile în care până mai acum câțiva ani dna LHL a fost o consecventă susținătoare a lui Traian Băsescu, mai precis până când s-a prefigurat prima procedură de suspendare a președintelui. De altfel, și ceilalți președinți ai României au avut parte de același tratament schimbător din partea dnei LHL, la începutul mandatului de preaslăvire, în apropierea sfârșitului, de vehementă contestare.

3. Referirea dnei LHL la premiile APTR este un răspuns la aprecierea mea: ”premierea ultimului Jurnal Cultural al defunctului TVR Cultural este expresia unei perversităţi sinistre – călăul şi-a premiat victima pentru ultima ei răsuflare”. Cred că nu m-am înșelat făcând această apreciere, cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani cel puțin, premiile APTR s-au pervertit PE alocuri din considerații politice sau generate de interesele personale ale dnei LHL, cea care le girează în fapt.

La modul general, dna LHL devine vocală când un interes îi este amenințat sau când are în vedere să mai obțină ceva. Un ultim exemplu petrecut s-a consumat înaintea numirii directorului la departamentul Sport al TVR. Dna LHL și-a terfelit la RealitateaTv propRiul pupil, pe C. Elwis Săftoiu, acuzându-l de relații oculte cu dna Camelia Voiculescu, ce ar fi făcut o vizită secretă în sediul TVR din str. Moliere cu scopul preluării acestuia. La o zi-două C. Elwis Săftoiu îl numește director interimar al departamentul Sport pe Emil Hossu, fiul dnei LHL, și toată povestea cu dna Camelia Voiculescu este îngropată. Tăcere mormântală.

Toate aceste tragi-comedii bovarice ar fi suportabile dacă ele nu ar fi afectat semnificativ negativ destinul TVR din ultimii ani. Dar cum e vremea duplicitarilor și a impostorilor, atunci și povestea TVR se confundă cu povestea României.

După ani în care am strigat din toţi rărunchii împotriva abuzurilor, a minciunii şi a jafurilor portocalii, constatăm că e loc de mai mult. Supralicitarea răului pe care o vedem astăzi ne duce cu gândul la vorba din lac în puţ.

Dacă în trecut impostura începea să-şi facă loc în straturile puterii, acum impostura a ajuns la guvernare. Ceea ce era odinioară o condiţie pentru ascensiunea în ierarhia instituţiilor publice – calitatea de membru PCR – astăzi e înlocuită cu apartenenţa la Securitatea redivivus, principalele posturi de conducere fiind ocupate doar de ofiţeri mai mult sau mai puţin acoperiţi. Sau, în varianta cu pretenţii şi zorzoane, ceea ce reprezenta odată carnetul de membru de partid, azi este şorţuleţul. În fapt, acelaşi lucru, securiştii redivivus impregnând toate organizaţiile discrete, uneori până la identificare. Competenţa profesională şi umană este înlocuită de fidelitatea faţă de partid, faţă de reţeaua de informatori, faţă de „elita” care în România a ajuns comèdie obscură de operetă.  Contează doar abilitatea de a jefui spaţiul public din interiorul unei găşti ajunse la putere. Nu mai există ruşine, totul se face în dispreţul legii, cu ură pentru cei „din afară”, dezvoltând din spiritul de gaşcă o veritabilă cultură aroganţională a haitei. Citeste mai departe »

Marii producători şi distribuitori de filme nu dau comisioane clienţilor pentru simplul motiv că toată lumea se bate să intre în afaceri cu ei. De aceea, în TVR a existat o practică în a scăpa de contractele directe cu producătorii şi distribuitorii majori şi de a cumpăra filme de la intermediarii dispuşi să ofere comisioane cumpărătorilor.

Când am venit în TVR, în iulie 2002, contractele cu „majorii“ fuseseră pierdute în favoarea contractelor cu intermediari „darnici“. Am reuşit refacerea contractelor strategice, cum ar fi cele cu Disney, MGM, Universal. Costurile filmelor s-au redus iar calitatea lor a crescut. În anul 2004, pentru prima oară TVR „bătea” PRO Tv la categoria „televiziunea care difuzează cele mai bune filme”, conform Studiului anual privind obişnuinţa consumului de televiziune elaborat de CNA.

Contractul TVR-Universal a fost semnat pentru o perioadă de patru ani, în 2004, an în care profitul televiziunii publice era de 20 de milioane de euro. TVR acţiona pe piaţă ca un mare jucător, puternic, bogat, dornic să-şi construiască un viitor solid. Doar că mijlocul anului 2005 a însemnat începutul declinului… La expirarea contractului, în anul 2008, CA al SRTv a hotărât reînnoirea lui, din acel Consiliu făcând parte şi unii dintre membrii actualului Consiliu! Se considera că Universal oferă filme cu potenţial mare de audienţă care îi dădeau TVR-ului un important avantaj competiţional. Totul era să ştie să-l folosească. Eventualul semn de întrebare legat de decizia de prelungire ar putea fi dacă aceasta mai era oportună în condiţiile de declin economic în care TVR intrase. Citeste mai departe »

Am văzut pe tvrinfo.ro declaraţia dnei. Lucia Hossu Longin dată miercuri (10.10.2012) după-amiază. Un nou execiţiu de perfidie a celei care este mentorul şi raţiunea de a fi în TVR a lui Elwis C. Săftoiu.

Ştirea o prezintă pe dna. Lucia Hossu Longin, la dorinţa dumneaei, ca „preşedinte interimar”. În fapt este o megalomanie. Numirile de ieri, din Parlament, ale noilor membri ai CA ai SRTv, neapărând încă în Monitorul Oficial nu au devenit efective. În această situaţie, la momentul la care a făcut respectiva declaraţie, doamna Hossu nu avea nici măcar calitatea de membru al CA, darămite pe cea de „preşedinte interimar” – titlu pe care şi-l arogă şi care nu există în Legiea 41/1994.

Dna. Hossu afirmă, ca şi cum dânsa e cea care a hotărât, că procesul de restructurare  se va amâna după alegerile din decembrie 2012, recunoscând că procedurile aplicate până acum au fost eronate şi ilegale. Dacă dânsa a hotărât concedierile, atunci se vede îndreptăţită ca tot dumneaei să le şi oprească o vreme pentru a nu aduce pierderi de imagine partidul iubit în campania electorală. Partidul înainte de toate!

Încercând să-l acopere pe pupilul Elwis, dna. Hossu afirmă că documentele puse pe intranet duminică 7 octombrie 2012 au fost postate de „grupul de lucru” fără cunoştinţa Consiliului de Administraţie, uitând că acestea erau însoţite de ordinul PDG antedatat 2 octombrie 2012! Vrând să-şi scoată protejatul din culpă mai mult îl afundă, confirmând că ordinul semnat antedatat de Elwis C. Săftoiu este un fals în acte publice.

Dna. Hossu mai spune că ar trebui dat drumul la lucru, după ce tot dumneaei a fost unul dintre membrii CA care a determinat paralizarea activităţii din TVR şi implicit prăbuşirea audienţelor…

Politicianul Lucia Hossu Longin ce pare a fi o excelentă ocrotitoare a securiştilor lăsaţi sau nu la vatră, a trădătorilor răsplătiţi cu sinecuri, prin toate aceste duplicităţi îşi realizează adevăratul memorial.

Făcând câteva drumuri prin ţară, am văzut spectacolul jalnic al panourilor electorale, sloganurile ridicole cu care candidaţii îşi îmbie alegătorii să mai fie fraieri o dată şi să-i voteze. Mutrele seamănă între ele, pesemne că există o tipologie a şmecherului de partid care e împins în faţă să ciordească pentru gaşcă în numele sforăielilor despre democraţie şi gospodărirea bunului comun. Pozele cele mai impunătoare sunt cele de grup, unde liderul de la centru garantează pentru candidatul local. Feţele radioase şi privirile şmechere ale candidaţilor contrastează cu mizeria şi ruina străzilor, a spaţiilor publice. Un spectacol sordid, dar obraznic în care ţi se spune: „te vom mai jupui o dată, cetăţene!” Afişele, banerele, oricare ar fi ele, arată ca nişte rufe scrobite de paradă, întinse pe sârmele dintre stâlpii şui, scoase pe gardurile părăginite ale patriei. Aroganţă contra bun simţ.

Cele mai ofensive şi sigure de izbândă sunt ale USL, lăsând parcă să se audă deja ritmurile triumfaliste ale unei victorii scontate, dar care nu se va realiza pe seama unei dispute politice, ci va fi doar consecinţa încă unui vot negativ. Urmează violetul în nuanţă perfidă, ce pune pe gânduri de prea multul „popular” care umple bombastic strigăturile de campanie, făcându-le să sune ca nişte cutii goale de conservă, rostogolite de nişte băieţi dibaci în promisiuni deşarte.

Obişnuit cu violenţa vizuală din campaniile trecute, mi-a luat ceva timp să descopăr PDL, travestit acum în culori şi forme noi, numele partidului apărând abia lizibil undeva în marginile cearşafurilor electorale. Ruşinea sau, mai degrabă, frica i-a făcut să se lepede de culorile tradiţionale, de liderii de la centru care altă dată cauţionau în avans furăciunile programate ale candidatului băştinaş, numit vătaf pe tarlaua stăpânului Băsescu. De numele PDL, candidaţii s-ar debarasa fără ezitare, numai că pe buletinele de vot va fi şi el înscris. Speranţa le stă în faptul că, în schimbul câtorva bancnote, amărâtul cu drept de vot îşi va face semnul crucii, va scuipa în sân, dar va pune ştampila acolo, mulţumind că are cu ce să-şi cumpere pâine o săptămână sau ţuică pentru o seară. Cea mai surprinzătoare mascare este, însă, renunţarea la culorile tradiţionale. Camuflajul este în verde, nuanţă nevinovată, dar atât de contrastantă cu cea pe care românii au văzut-o în anii jafului naţional.

Viaţa noastră în alb şi negru, în care blondul a dominat, s-a îmbâcsit de mizerie politică. Culorile putrezesc, spoielile încearcă amăgiri de-o campanie, doar că cine a mai rămas vertical şi cu capul pe umeri în ţara asta nu are cum să fie păcălit: portocaliul a coclit în maro!

„Traian Băsescu vrea să rămână în istorie… semnătura lui seamănă cu cea a lui Ludovic al XIV-lea, nici măcar Napoleon n-avea o semnătură atât de grandioasă!” – a declarat nu demult Theodor Paleologu. Remarca juniorului, pentru care părintele său s-a mai răsucit o dată în pământ, ar putea fi pusă pe seama degenerescenţei manifestate prin delir slugarnic faţă de Stăpânul care i-a dat un loc în rândul lichelelor personale, dacă n-ar întregi firesc portretul grotesc al unui preşedinte impostor.

De n-ar fi dovedit că e o hahaleră, Băsescu şi-ar fi putut salva imaginea publică prin poza de miliţian gălăgios care caută hoţii şi-n gaură de şarpe, după ce tot el i-a lăsat să fugă. Un tablagiu cu instinct de mahala, iubit de şuţi şi târfe, ca un tătuc protector. Darnic cu jefuitorii care l-au plătit, se mulţumeşte acum doar să supravieţuiască. Până şi lumpenului, care îl considera „mişto”, nu-i mai inspiră decât lipsă de consideraţie. Şi, fără respectul mahalalei, este un om sfârşit… Cui i-a fost frică în toţi aceşti ani în care a domnit şi cine l-a ascultat orbeşte? Şantajabilii, securiştii veroşi şi toţi cei puşi pe căpătuială cu orice preţ. Cei cărora nu le-a fost teamă că pot fi „traşi” de dosarul ce ascunde o nemernicie nepedepsită au trăit în faţa preşedintelui farsor, mai devreme sau mai târziu, doar sentimentul de dezgust.

Traian Băsescu este marele vinovat, dar răul e mai profund, excede persoana sa, chiar dacă el a fost tartorul legiunilor. După cum evoluează lucrurile, se apropie un deznodământ, jalnic sau tragic, care va pune capăt celei mai păguboase domnii pe care România a avut-o în istoria modernă. Cel care a fost şi este încă pe cale să facă ţăndări o ţară, să distrugă o naţiune, nu a reuşit de unul singur amploarea dezastrului în care ne aflăm. Cohorte de slugi i-au multiplicat ura, i-au împrăştiat veninul, punându-i în aplicare demolarea.

Nu trebuie repetată greşeala de a identifica durerea şi dezastrul unei epoci numai cu persoana conducătorului. Smulgând tulpina buruienii doar îi amâni înmulţirea. Va reapărea la suprafaţă şi mai viguroasă. Răul e prolific, are rădăcini adânci şi se regenerează mai puternic atunci când este doar plivit. Exorcizarea nu e o lucrare pe care omul să o poată săvârşi de unul singur, nicidecum sumar şi în grabă. Altfel, totul se va rezuma la eterna poveste a Ţapului ispăşitor. Şi, spre uluirea noastră, vom vedea că primii care-l vor judeca pe Băsescu vor fi udrele, bercenii, videnii, bocii şi alte specii însetate de „sângele dreptăţii”. Se vor reinventa ducând mai departe sămânţa răului să rodească, sufocând viitorul.

Scopul nu trebuie să mai scuze mijloacele. Motivarea „înţeleaptă” a actelor reprobabile ale politicii a adus omenirea pe buza tuturor prăpăstiilor, de oriunde ai privi-o. Fiecare scuză admisă a sporit boala, a adâncit păcatul. Ne scufundăm în mlaştina propriului rău acceptat ca soluţie pentru un bine iluzoriu. Răul nu este soluţia binelui.

Politica românească a escaladat „cursa înarmării” cu tot ce e mai putred şi mai purulent. Generaţiile tinere, crescute pe raţionamentul justificării reprobabilului, au desăvârşit impostura şi ticăloşia predecesorilor. Tinerii politicieni tropăie nerăbdători să urce la guvernare revendicându-şi voinţa de drept meschin, doar pentru că au fost mai josnici decât predecesorii, au potenţialul de a fi mai rapaci decât adversarii lor şi au frecat îndelung scaunele platourilor de televiziune atacându-şi competitorii politici, în fapt pregătindu-se să-i întreacă în nemernicii şi prăduială. Numai fiind mai ticăloşi şi mai escroci au şanse să ajungă la guvernare. Criticându-le celorlalţi apucăturile golăneşti şi hoţiile, capătă determinarea să devină mai mult decât atât. Perversitatea cauţionării răului.

De aceea şi „răpirile” din tabăra adversarilor vizează mai degrabă corupţii şi ipocriţii, acea pleavă care se scutură dintr-un partid în altul dând „greutate” ultimului achizitor prin faptul că scursurile, lipsite de consistenţă umană şi profesională, vor face diferenţa, ei constituind „valoarea” care face mecanismul politic să performeze. USL, prin „transferurile” făcute recent, continuă paradigma minciunii şi jafului consimţite şi are toate şansele să sporească răul pe care îl adună. Achiziţia de lepre politice de la adversari în scopul destabilizării lor va duce în final la propria destabilizare. Când îţi aduci în casă şuţi, violatori şi amăgitori, să te aştepţi să-ţi facă ce ştiu ei mai bine. Neexistând în sine, dar împins mereu deasupra, răul ajunge să domine, devenind normă, iar abjectul, standard.

„Corupţie la vârf” a fost sintagma inventată acum vreo opt-nouă ani de politicienii aflaţi azi la putere şi adresată guvernării de atunci. Niciodată sintagma nu a fost mai nimerită ca acum. Acuzatorii de atunci s-au împlinit politic preluând tot ce era mai rău de la cei pe care îi acuzau, dar depăşindu-i peste măsură. Presupunând că atunci se fura cu găleata, astăzi se fură cu cisterna. Dacă atunci se jefuia o întreprindere, astăzi ţara întreagă e spoliată. Dimensiunea raptului a devenit atât de mare şi la vedere, încât nu mai şochează. A devenit evident că scopul oricărei guvernări este doar propria îmbogăţire, politica naţională reducându-se exclusiv la interesele găştii politice. România a ajuns doar un pretext de discurs electoral şi sursă inepuizabilă de prădat. Românii – indivizii în numele cărora făţărnicia sub numele de politică dă acces guvernanţilor la banul public. Din ecuaţia guvernării a fost scos poporul, tocmai cel pentru care, teoretic, s-a inventat statul. Starea de lucruri anormală a luat locul normalităţii. Răul s-a substituit binelui, depăşindu-şi condiţia de scuză.

Finalul devine previzibil: implozia naţiunii şi risipirea în cele patru zări a ceea ce au făcut praf politicienii. Molozul demolării din interiorul unei graniţe care a ajuns formală, de neconfundat cu ruinele istorice, nu va atrage nici măcar turişti, pentru simplul motiv că descompunerea pute.

Umilinţa la care Traian Băsescu a mărturisit că a fost supus ca preşedinte este firescă pentru un impostor care s-a dat repede în vileag, pentru un măscărici cocoţat pe tronul prezidenţial, strâmbându-se la lume. Grav nu este că a fost umilit sau că a umilit, la rându-i, cu dobândă, ci că, în pofida demascării lui ca farsor, circul guvernării sale continuă. Când orice tumbă a sa este imediat analizată de presă, când fiecare gogomănie pe care o spune e desfacută-n paişpe, comedia devine delir colectiv, poporul meritându-şi saltimbancul. În timp ce norodul s-a prins că Băsescu este o hahaleră travestită în costum de preşedinte, el continuă să creadă în propria-i cacealmaua, spunându-şi grav sieşi „preşedintele”. A rămas printre puţinii români care vorbesc serios adresându-i-se lui Traian Băsescu cu apelativul de „preşedinte”. Mai mult, deunăzi a supralicitat afirmând că „un preşedinte nu poate să abdice”. A încurcat termenii (preşedinţii îşi dau demisia, regii abdică) ca urmare a încuscririi cu prinţul Paul, alt surogat. Împreună, Băsescu şi subalternii Paul şi consoarta, desprinşi parcă dintr-un tablou cu familia Adams, desăvârşesc mascarada.

Relaţia popor-preşedinte este una de reciprocitate. Dacă poporul primeşte măscări, îi oferă preşedintelui măscări. Dacă poporul primeşte răutate, răutate îi va întoarce. Acest schimb continuu a creat un flux al răului care pare de neoprit. Băsescu se hrăneşte din suduiala românului şi întoarce naţiunii toate nemerniciile de care e capabil. Transferul mutual de energii negative întreţine starea generală de rău din corpul ţării. Reprocitatea ostilităţii sub toate formele ei – rivalităţi, lupta ambiţiilor şi intereselor, prefăcătorii şi intrigi, resentimente, violenţe şi jafuri – odată epuizată, lasă loc indiferenţei. Motorul e mereu mai ambalat, suprasaturând cu răutate, cu minciuni şi furăciuni, dar lehamitea instaurată a transformat marea majoritate a românilor într-o populaţie inertă.

Trăim sub domnia prefăcătoriei, a minciunii şi a poftei, a urii şi a violenţei, a luptei tuturor împotriva tuturor, domolită doar de formarea de clanuri în afara cărora individul nu mai poate supravieţui în jungla „modernităţii” impuse de Traian Băsescu unui stat luat în captivitate. Ieşirea din meschinăria reciprocităţii se poate face, dacă nu-i mai răspundem cu aceeaşi monedă, suspendând legea talionului. Răsplătind răul cu binele, se răstoarnă starea lucrurilor, se întrerupe cercul vicios. Secând izvorul de răutate din afara sa, Traian Băsescu se va adăpa doar la cel dinăuntrul său. Lipsindu-l de forţa răului cu care îl învestim zilnic şi care dă combustibil şi maşinăriei sale de putere, va deveni un simplu îmbătrânit în rele. Atât. Un popor creştin are calea să se salveze: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc…” (Mat. 5, 44).