Feb 27

Prim-ministru: Mihai Răzvan Ungureanu de la PNL; Director SRI: George Maior de la PSD; Director SIE: Teodor Meleşcanu de la PNL. Ai zice că ceea ce numim astăzi „opoziţia” este la mare putere în România şi asta graţie voinţei preşedintelui Traian Băsescu care i-a numit pe cei invocaţi mai sus. Să însemne că Traian Băsescu este un preşedinte echidistant care vrea să menţină echilibru politic şi nu are parti pris-uri? Nicidecum! Înseamnă că numirile politice sunt consecinţa deciziilor din serviciile secrete, că distribuţia acoperiţilor pe partide nu mai are relevanţă. Controlul parlamentar asupra activităţii serviciilor de informaţii a ajuns o mascaradă, în realitate lucrurile stând exact invers: marea majoritate a parlamentarilor sunt „acoperiţi” trimişi în forumul legislativ nu atât în numele partidului pentru care au candidat, cât în slujba Serviciului pentru care lucrează. Poate să însemne chiar că nici măcar Traian Băsescu nu decide cine ocupă respectivele portofolii.

Cum s-o fi simţind Crin Antonescu ca preşedinte al partidului care deţine formal postul de prim-ministru şi pe cel de director SIE, iar în fapt face o opoziţie declarativă? E jenant să fii figurant într-un spectacol în care colegi din jurul tău ştiu mai bine povestea. Remarcabil e faptul că nu mai contează că se văd firele cu care sunt legaţi politicienii de păpuşarul lor. Guvernarea şi-a atins transparenţa cea mai indecentă, politica devenind pornografică.

Ceea ce era înainte misiune – activitatea unui serviciu de informaţii, a devenit astăzi meserie profitabilă, aparţinând unui monopol căruia i se subordonează orice structură comercială privată de tip societate de pază, de investigaţii sau de business inteligence. În realitate lucrurile sunt mult mai fragmentate. Serviciile între ele şi chiar în interiorul lor, duc lupte pentru acapararea poziţiei dominante, pentru obţinerea controlului în petrol, în media (vezi recentul război dintre servicii pentru controlul unui post de televiziune de ştiri), în IT, în toate domenii importante. Aparent se bat nişte industriaşi, nişte latifundiari, nişte moguli, în fapt aceştia sunt doar arendaşii la vedere, investiţi de Servicii să le administreze bunurile.

Traian Băsescu avea dreptate când ne îndemna să nu avem încredere în partidele politice. Ştia că partidele sunt structuri politic fictive, singura lor consistenţă fiind dată de  „acoperiţii” care funcţionează transpartinic, după reguli ce nu au legătură cu Constituţia sau cu democraţia. Avea dreptate şi când ne îndemna să nu avem încredere nici în sindicate şi nici în presă. Mai de parte, îndemnurile lui la neîncredere sunt doar instigări la dezbinare, deliruri de ură, cu scop de a controla mintea şi de a frăgezi muşchiul unui popor de felul lui docil.

Feb 23

Istoria recentă este marcată de disputa SIE-SRI. Poveste veche, spusă pe tăcute. Astăzi precauţiile sunt considerate inutile, să fie limpede pentru toţi că şi ţara noastră e condusă de elita transnaţională de securitate, ca lumea întreagă.

Imediat după ’89 securitatea redivivus a populat partidele cu cadre proprii sau cu lideri spontani, ce urmau a fi îndrumaţi din umbră. Sindicatele, presa, toată suprafaţa de joc au fost ocupate cu pioni, dame şi nebuni de folos Securităţii, marea învingătoare, ce dobândise şi singurul lucru ce-i lipsea în comunism – puterea economică.

Vremurile trec şi viaţa se rafinează. A început creşterea pe îndelete a puietului, s-au deschis proiecte de viitor, investindu-se în carierele unor tineri împinşi în faţă ca titulari sau rezerve pentru garniturile ce vor gestiona România. Pepinierele mai vechi, ca fostul Institut de economie mondială, s-au refăcut în diverse centre de pregătire regionale, precum Clujul, permanent furnizoare de jucători şi de grupări de acţiune.

Când vremurile devin tulburi dispar eleganţele şi discreţiile. Să pui sub reflectoare, încât nimănui să nu-i vină să creadă că ceeea ce vede la televizor ca partid nou e, în fapt, unul format exclusiv din ofiţeri de securitate şi că jocul lor se face fără a mai păstra vreo urmă de disimulare, este mai puţin un act de ocultare şi mai mult expresia aroganţei, a cinismului vremurilor în care democraţia funcţionează în folosul lor, alegerile se fac dintr-o listă închisă, tot a lor, aşa cum şi numărătoarea voturilor tot lor le revine. Turma ar trebui să se obişnuiască cu această nouă stare de lucruri: câinele de pază a luat locul păstorului şi-i place atât de tare, încât nu vrea să mai renunţe la el pentru nimic în lume.

Numirea lui MRU ca prim-ministru, în fapt scoaterea sa în arenă pentru viitoarea competiţie prezidenţială, a însemnat victoria SIE în faţa SRI, care avea un candidat propriu în George Maior. Binevoitor cu noul prim-ministru şi parcă scris mai întâi în engleză, discursul lui Victor Ponta a scandalizat. Poate că naşul său, acelaşi George Maior, l-a avertizat că, dacă vrea să continue jocul de putere, e cazul să dea un semnal de supunere, altfel va deveni şi el o speranţă pe tuşă. Discursul-semnal a fost rostit probabil cu regret pentru Crin Antonescu, cel care din titular pare să fi ajuns rezervă în meciul  pentru Cotroceni. Dar fără remuşcări, deoarece Antonescu şi-a făcut-o singur, lăsând în mod consecvent să se întrevadă că nu e consecvent, că are comodităţi şi nervozări mult prea personale, că nu agreează zborurile transatlantice şi, în concluzie, îi lipseşte docilitatea care menţine încrederea selecţionerului din transnaţionala de securitate.

Mulţi au aşteptat să vădă primele mişcări ale lui MRU în noua sa postură, dorind a fi surprinşi de soluţii sclipitoare, de proiecte economice eficiente, de acţiuni care să denote prezenţa în fruntea guvernului a unuia care a fost îndelung instruit pentru a lua puterea. Când colo, unificarea orarului în instituţiile publice, nişte bâlbe cu tablourile şi icoanele de pe pereţi, câteva enervări… Doar atât să fi fost securitatea redivivus capabilă să pregătească pentru ţară?

Feb 13

Victimele îşi adoră călăii. În politică mai toţi sunt predispuşi a ajunge victimele celor care au vocaţie de călău. Traian Băsescu are această vocaţie, de aceea poate a şi sedus atâta.

Mihai Răzvan Ungureanu este unul dintre cele mai importante proiecte ale securităţii redivivus, la care s-a lucrat cu migală. Coleg de generaţie cu Victor Ponta şi cu alţi tineri crescuţi pentru a lua puterea, pare a fi produsul cel mai bun. Marketingul personal aplicat tinerilor recruţi de către securitatea redivivus, selecţionaţi parcă din grădiniţă, a făcut să apară o generaţie aptă teoretic să conducă. Aşa se întâmplă când Securitatea are liniştea să crească vlăstare noi, pregătindu-le pe îndelete să preia frâiele ţării şi nu să improvizeze fantoşe politice sau să le recicleze pe cele din vechiul regim, cum a fost nevoită să facă în primele două decenii după Revoluţie. MRU este semnul că şi România intră într-o perioadă de destindere istorică în care elita de securitate a ţării, parte componentă a elitei  mondiale de securitate, s-a aşezat să guverneze spre tihna ei. Dar mai e un hop de trecut.

Proiectul MRU, pregătit în atâţia ani, a fost pus în operă în grabă. Nu a venit pe lume la soroc şi de aceea are toate şansele să avorteze. Numirea sa ca prim-ministru a însemnat nu atât lansarea în campania electorală pentru prezidenţialele din 2014, cât ieşirea dintr-o situaţie dificilă a lui Traian Băsescu, cea mai disperată dintre toate cu câte s-a confruntat până acum. Băsescu nu se dezminte şi pune în pericol un proiect important al securităţii redivivus pentru a-şi salva pielea, aruncând în arenă o victimă tânără, presupunând-o mai atractivă pentru pofta de sânge a românilor. Pe de cealaltă parte, nici MRU nu mai avea răbdare să aştepte să se tot perfecţioneze citind dosare de bună calitate, în timp ce generalii lui de la SIE îşi făceau jocurile. Aşa că a muşcat imediat momeala şi a devenit dintr-un mare proiect de viitor o viitoare victimă sigură. Dar mai are o şansă.

Singura scăpare pe care o are MRU e să se răsucească şi să se transforme din victimă în călău. Dacă el va fi cel care îl va înlătura pe Traian Băsescu, tot el va fi şi urmaşul său la Cotroceni. Dacă el va fi cel care va scăpa ţara de răul istoric întrupat în Traian Băsescu, atunci el, MRU, va fi perceput, măcar o vreme, ca providenţialul salvator. Altfel, va rămâne în memoria scurtă a istoriei recente ca băiatul şcolit, cu ochelari, care a urmat la Guvern băiatului cu ochelari care vorbea mai repede decât gândea.