Norii mei

Acum şapte ani, la presiunile dumneavoastră şi ale subordonaţilor politici, am demisionat din funcţia de preşedinte-director general al TVR. La acel moment, făceam o fotografie sumară a situaţiei în care lăsam televiziunea publică: 20 de milioane de euro profit net pe anul 2004, 17 milioane de euro în conturi, sub 3000 de angajaţi, spaţii de producţie şi de birouri nou construite (mii de metri pătraţi), procesul de retehnologizare într-un stadiu avansat, operaţiunea de rebranding – o reuşită pe plan intern şi internaţional, poziţia doi-trei în topul naţional al audienţelor TV şi, cel mai important, faptul că angajaţii redobândiseră mândria de a lucra în TVR. Televiziunea Română devenise „imaginea timpului său”, ajungând o instituţie puternică şi respectată.

Astăzi, Televiziunea Română, pe care aţi aservit-o şi aţi umilit-o cum niciodată nu s-a mai întâmplat, înregistrează pierderi economice uriaşe, cumulează datorii de aproape 150 de milioane de euro, personalul este supradimensionat (3500 de angajaţi) prin angajarea ziariştilor obedienţi şi oferirea de sinecuri clientelei politice, audienţele sunt prăbuşite (tronsoane lungi de timp cu audienţe zero), este decredibilizată şi lipsită de respect public, iar lista dezastrelor poate continua. Un amănunt: actualul preşedinte-director general, Alexandru Lăzescu, a fost numit de dumneavoastră personal.

Cine e vinovat de ce s-a întâmplat în aceşti şapte ani? În primul rând Traian Băsescu. Aţi dispus aservirea TVR cu orice preţ, ordinul fiind executat de Mona Muscă şi Raluca Turcan, ajutate de un şir lung de cozi de topor, ce au beneficiat de colaborarea unora dintre şefii TVR şi de susţinerea unor acoperiţi din presă. Băsescu-Muscă-Turcan este triumviratul care a declanşat distrugerea TVR. Punând conducători incompetenţi, aţi obţinut garanţia fidelităţii lor, iar, ca recompensă pentru slugărnicie, le-aţi dat mână liberă la jaf.

Problema depolitizării TVR v-a fost doar un subiect de campanie electorală. După alegeri, v-aţi întrecut înaintaşii, subordonând-o politic şi mai mult, ca de altfel pe toate celelalte instituţii publice. Tot ce aţi reproşat cândva altora aţi făcut înzecit odată ajuns la putere: „corupţie la vârf”, trafic de influenţă, politizare excesivă, nepotism, impostură etc.

Aţi câştigat alegerile din 2004 cu sloganul „Dreptate şi Adevăr”. În fapt, lucrurile au fost exact pe dos, guvernarea dumneavoastră a stat sub semnul nedreptăţii şi al minciunii, pe fundalul unei stări conflictuale pe care aţi avut grijă să o alimentaţi permanent. Sloganul mai potrivit ar fi fost „Jaf şi incompetenţă”, pentru că în TVR, ca în întreaga ţară, asta s-a petrecut. Este uluitor cum în numai şapte ani au fost prădaţi aproximativ 150 de milioane de euro! Iată „eficienţa” regimului Băsescu şi felul în care s-a concretizat mult clamata „modernizare a statului”. Multiplicând situaţia dezastrului din TVR la realitatea celorlalte instituţii publice, avem dimensiunea ororii unei politici de destabilizare a structurii de rezistenţă pe care stă orice stat suveran. Dumneavoastră vă aparţin cuvintele care sună ca un blestem: „statul nu mai poate fi responsabil pentru fiecare dintre cetăţenii săi”, ce au declanşat cel mai crunt individualism, maximizând indiferentismul social. În fapt, aţi militat pentru un stat iresponsabil, condus de indivizi responsabili doar pentru propria lor îmbogăţire şi preocupaţi să-l menţină captiv cu orice preţ.

Nu aţi fost un preşedinte-jucător, ci un preşedinte-distrugător, spre nenorocirea multor români. Veţi spune că nu aţi făcut totul de unul singur, că la ruinarea sistemului public (mass-media, sănătate, învăţământ etc.) şi la haosul general din administraţie au contribuit şi alţii. Sigur că nu aţi demolat solitar, dar cei care v-au pus planurile în fapte au fost aleşi de dumneavoatră dintre fidelii incompetenţi şi şantajabili, deci uşor de controlat într-un sistem structurat după reguli mafiote, România cotropită fiind sistematic spoliată şi siluită. Dacă CSAT ar funcţiona normal, ar fi trebuit de mult să se autosesizeze de pericolul pe care l-aţi reprezentat pentru România.

Cine ştie de cât timp va fi nevoie să se repare dezastrul pe care îl lăsaţi în urmă? Sunt stricăciuni care nu vor mai putea fi vreodată îndreptate. Aţi degajat atâta ură împotriva propriei ţări, încât epoca Băsescu va rămâne în amintire ca un coşmar, trauma războiului pustiitor pe care l-aţi purtat aiurea cu propriul popor, o calamitate pe care aţi abătut-o asupra României într-o perioadă istorică în care i-ar fi putut fi mult mai senin. Niciodată nu au fugit din propria lor ţară atâţia români, niciodată n-am trăit atâta dezrădăcinare. De data asta, răul cu care românii s-au confruntat a fost nu numai imens şi perfid, dar a venit din interior, de aceea şi doare atât de tare, iar răul poartă numele dumneavoastră, domnule Traian Băsescu.

Dincolo de durerea de a vedea distrusă munca mea şi a colaboratorilor mei din TVR, vă sunt recunoscător pentru că, încercând să-mi faceţi rău acum şapte ani, mi-aţi făcut un mare bine, determinându-mă să mă întorc la vechile mele preocupări, departe de mizeria fizică şi morală care a înflorit, sufocând ţara în epoca Băsescu şi, pentru asta, vă mulţumesc.

Făcând câteva drumuri prin ţară, am văzut spectacolul jalnic al panourilor electorale, sloganurile ridicole cu care candidaţii îşi îmbie alegătorii să mai fie fraieri o dată şi să-i voteze. Mutrele seamănă între ele, pesemne că există o tipologie a şmecherului de partid care e împins în faţă să ciordească pentru gaşcă în numele sforăielilor despre democraţie şi gospodărirea bunului comun. Pozele cele mai impunătoare sunt cele de grup, unde liderul de la centru garantează pentru candidatul local. Feţele radioase şi privirile şmechere ale candidaţilor contrastează cu mizeria şi ruina străzilor, a spaţiilor publice. Un spectacol sordid, dar obraznic în care ţi se spune: „te vom mai jupui o dată, cetăţene!” Afişele, banerele, oricare ar fi ele, arată ca nişte rufe scrobite de paradă, întinse pe sârmele dintre stâlpii şui, scoase pe gardurile părăginite ale patriei. Aroganţă contra bun simţ.

Cele mai ofensive şi sigure de izbândă sunt ale USL, lăsând parcă să se audă deja ritmurile triumfaliste ale unei victorii scontate, dar care nu se va realiza pe seama unei dispute politice, ci va fi doar consecinţa încă unui vot negativ. Urmează violetul în nuanţă perfidă, ce pune pe gânduri de prea multul „popular” care umple bombastic strigăturile de campanie, făcându-le să sune ca nişte cutii goale de conservă, rostogolite de nişte băieţi dibaci în promisiuni deşarte.

Obişnuit cu violenţa vizuală din campaniile trecute, mi-a luat ceva timp să descopăr PDL, travestit acum în culori şi forme noi, numele partidului apărând abia lizibil undeva în marginile cearşafurilor electorale. Ruşinea sau, mai degrabă, frica i-a făcut să se lepede de culorile tradiţionale, de liderii de la centru care altă dată cauţionau în avans furăciunile programate ale candidatului băştinaş, numit vătaf pe tarlaua stăpânului Băsescu. De numele PDL, candidaţii s-ar debarasa fără ezitare, numai că pe buletinele de vot va fi şi el înscris. Speranţa le stă în faptul că, în schimbul câtorva bancnote, amărâtul cu drept de vot îşi va face semnul crucii, va scuipa în sân, dar va pune ştampila acolo, mulţumind că are cu ce să-şi cumpere pâine o săptămână sau ţuică pentru o seară. Cea mai surprinzătoare mascare este, însă, renunţarea la culorile tradiţionale. Camuflajul este în verde, nuanţă nevinovată, dar atât de contrastantă cu cea pe care românii au văzut-o în anii jafului naţional.

Viaţa noastră în alb şi negru, în care blondul a dominat, s-a îmbâcsit de mizerie politică. Culorile putrezesc, spoielile încearcă amăgiri de-o campanie, doar că cine a mai rămas vertical şi cu capul pe umeri în ţara asta nu are cum să fie păcălit: portocaliul a coclit în maro!

„Traian Băsescu vrea să rămână în istorie… semnătura lui seamănă cu cea a lui Ludovic al XIV-lea, nici măcar Napoleon n-avea o semnătură atât de grandioasă!” – a declarat nu demult Theodor Paleologu. Remarca juniorului, pentru care părintele său s-a mai răsucit o dată în pământ, ar putea fi pusă pe seama degenerescenţei manifestate prin delir slugarnic faţă de Stăpânul care i-a dat un loc în rândul lichelelor personale, dacă n-ar întregi firesc portretul grotesc al unui preşedinte impostor.

De n-ar fi dovedit că e o hahaleră, Băsescu şi-ar fi putut salva imaginea publică prin poza de miliţian gălăgios care caută hoţii şi-n gaură de şarpe, după ce tot el i-a lăsat să fugă. Un tablagiu cu instinct de mahala, iubit de şuţi şi târfe, ca un tătuc protector. Darnic cu jefuitorii care l-au plătit, se mulţumeşte acum doar să supravieţuiască. Până şi lumpenului, care îl considera „mişto”, nu-i mai inspiră decât lipsă de consideraţie. Şi, fără respectul mahalalei, este un om sfârşit… Cui i-a fost frică în toţi aceşti ani în care a domnit şi cine l-a ascultat orbeşte? Şantajabilii, securiştii veroşi şi toţi cei puşi pe căpătuială cu orice preţ. Cei cărora nu le-a fost teamă că pot fi „traşi” de dosarul ce ascunde o nemernicie nepedepsită au trăit în faţa preşedintelui farsor, mai devreme sau mai târziu, doar sentimentul de dezgust.

Traian Băsescu este marele vinovat, dar răul e mai profund, excede persoana sa, chiar dacă el a fost tartorul legiunilor. După cum evoluează lucrurile, se apropie un deznodământ, jalnic sau tragic, care va pune capăt celei mai păguboase domnii pe care România a avut-o în istoria modernă. Cel care a fost şi este încă pe cale să facă ţăndări o ţară, să distrugă o naţiune, nu a reuşit de unul singur amploarea dezastrului în care ne aflăm. Cohorte de slugi i-au multiplicat ura, i-au împrăştiat veninul, punându-i în aplicare demolarea.

Nu trebuie repetată greşeala de a identifica durerea şi dezastrul unei epoci numai cu persoana conducătorului. Smulgând tulpina buruienii doar îi amâni înmulţirea. Va reapărea la suprafaţă şi mai viguroasă. Răul e prolific, are rădăcini adânci şi se regenerează mai puternic atunci când este doar plivit. Exorcizarea nu e o lucrare pe care omul să o poată săvârşi de unul singur, nicidecum sumar şi în grabă. Altfel, totul se va rezuma la eterna poveste a Ţapului ispăşitor. Şi, spre uluirea noastră, vom vedea că primii care-l vor judeca pe Băsescu vor fi udrele, bercenii, videnii, bocii şi alte specii însetate de „sângele dreptăţii”. Se vor reinventa ducând mai departe sămânţa răului să rodească, sufocând viitorul.