Norii mei

După aprobarea (10 voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere) Proiectului de restructurare care implică şi concedierea a aproape 1000 de angajaţi, Elwis Claudiu Săftoiu în peroraţiile sale finale considera TVR „o eroină”. Satisfăcut că şi-a văzut Proiectul aprobat, nu ştiu dacă zicerea dlui Săftoiu a fost o zeflemea sau că sincer credea că tragedia situaţiei poate fi privită ca eroică. Oricum ar fi fost, l-am contrazis, spunându-i că TVR este o victimă a nepriceperii sale de a rezolva altfel criza televiziunii publice, victimă a jafului şi a incompetenţei din ultimii şapte ani, pe care el a încercat tot timpul să le acopere cu tăcere. Am spus-o de nenumărate ori şi o repet: SRTv are nevoie de o restructurare profundă, dar nu de una improvizată şi nepregătită în prealabil. Scuza că „Guvernul va închide TVR”, ca urmare a efectelor OUG 33/2012, este una falsă, dar comodă. Termenul pentru depunerea unui proiect de restructurare se putea rediscuta, existând toate argumentele. Scuza că Ministerul de Finanţe vrea musai un proiect de restructurare nu înseamnă că Ministerul vrea să dea afară 1000 de oameni. La Finanţe se discută în termeni profesionişti de buget, profit, pierdere, reeşalonare, în lei, nu în număr de concediaţi.

De la începutul activităţii noului CA, am propus un set de măsuri care se puteau aplica imediat şi care, pe lângă faptul că aveau valoarea de a pregăti „pacientul” pentru operaţia numită restructurare, ar fi dus şi la economii substanţiale, la diminuarea nemuncii şi a inechităţilor în relaţiile de muncă şi, implicit, a inechităţilor salariale. Ar fi redus semnificativ bugetele de cheltuieli ce acum sunt tăiate otova doar pentru a convinge Guvernul că s-a făcut ceva.

Am votat împotriva acestui Plan, şi nu împotriva ideii de restructurare pe care continuu să o cred vitală pentru viitorul televiziunii publice. Am votat împotriva acestui plan care este expresia a cât a putut grupul de lucru să încropească plecând de la tema dată de Elwis Claudiu Săftoiu care, neştiind cum şi ce trebuie să facă, a cerut ajutor şi a acceptat orice variantă numai să fie ceva cu care el „să se scoată” în faţa Guvernului. Acest plan nu este planul de redresare economică, varianta optimă prin care TVR să iasă din criză şi care să determine reconstrucţia televiziunii publice. Acest plan este o variantă, deloc inspirată, plină de greşeli, incoerenţe şi alte reziduuri rămase din reciclarea unor materiale mai vechi, prin metoda copy-paste. Încropită mai degrabă pentru a face hatârul Guvernului şi pentru a lăsa senzaţia că „s-a lucrat”. Nu este un plan de restructurare, este un plan de sacrificiu al resursei umane şi profesionale şi care va deteriora şi mai mult felul, şi aşa precar, în care TVR îşi îndeplineşte astăzi misiunea de televiziune publică.

Din multele argumente, am să precizez acum doar nerealismul modelului economic propus de Proiect. Noile grile de emisie, bazate pe austeritate, vor duce la scăderi de audienţă şi mai mari. Se va diminua atunci şi mai mult aportul veniturilor din publicitate, pe fondul scăderii, lună de lună, şi a încasărilor din taxă. În condiţiile acestea, Planul de restructurare prevede o creştere a veniturilor! Şi mai nerealist este că Planul se bazează pe certitudinea obţinerii, în luna septembrie, a unui credit comercial de aproximativ 10 milioane de euro (singura sursă preconizată pentru plata salariilor compensatorii către disponibilizaţi). Mai mult, se bazează pe bunăvoinţa băncii de a reeşalona datoria SRTv, reprezentată  de o scrisoare de garanţie bancară (câteva milioane de euro), cu termen de execuţie tot în luna septembrie! Concluzionând, planul pleacă de la varianta hiper-optimistă că brusc vor creşte încasările din taxă şi din publicitate, iar băncile se vor înghesui să crediteze TVR şi să reeşaloneze creditările existente. Nerealismul acestui proiect a fost un alt motiv pentru care m-am împotrivit aplicării lui.

Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care au existat soluţii, au fost propuse variante alternative, dar Elwis Claudiu Săftoiu nu a dorit să le ia în seamă şi, când a văzut că sabia îi atârnă deasupra capului, a dat pe mâna Grupului de lucru soarta TVR, nemaicontând dacă proiectul rezultat este tot ce se putea mai bun şi mai viabil pentru TVR, ci contând doar că Guvernul nu-l va certa că a depăşit termenul din Ordonanţă, iar Parlamentul nu îl va demite, pentru că nu a arătat lumii că „se face ceva, se iau măsuri”.

Cred că toată această devălmăşie are, totuşi, în spate o plasă de siguranţă: promisiunea pe care Victor Ponta a făcut-o de a creşte taxa după alegerile din toamnă. Perspectiva că vor veni mai mulţi bani din taxă face inutil un proiect profesionist întocmit şi aruncă în derizoriu efortul de a fi făcut o restructurare pe bune. Prea multe din cele ce se-ntâmplă în TVR sunt doar efecte ale unor măsuri luate de politicieni. Cineva spunea azi în şedinţă că de la Ministerul Finanţelor „le-a venit” iniţial comanda ca în TVR să mai rămână doar 800 de angajaţi, de aceea „ar trebui să spunem merci” că acceptă să rămână 2200! Un coleg din Consiliu, constatând politizarea excesivă, remarca apoi că, dacă nu-l miră atitudinea liberalilor care au mai procedat la concedieri colective, îl miră, însă, atitudinea social-democraţilor care n-au nici o tresărire să dea afară 1000 de oameni.

Sper ca măcar etapele care urmează să fie gândite mai atent, să existe criterii obiective şi ele să fie şi respectate, altfel „eroina” TVR, victimă a imposturii unui băiat de servicii, va avea mult şi aiurea de suferit.

Am fost joi, 16 august, la protestul organizat de ARCEN în faţa Ateneului Român ca reacţie la decizia de desfiinţare a postului TVR Cultural. Vreo sută cincizeci de persoane discrete, venite ca la un concert de cameră. Majoritatea erau angajaţi ai TVR, speriaţi să nu fie filmaţi – ce paradox pentru nişte profesionişti de televiziune! Frica li se trăgea de la ameninţarea voalată a şefului lor suprem, cel pus la patru ace în Jurnalul de cu o seară înainte, unde anunţase concedieri masive, dar şi faptul că la miting „vor fi camere multe”. Spaima era că listele celor daţi afară se vor deschide cu cei prezenţi la demonstraţie. Puţinii şefi din TVR veniţi la protest au stat mai pe margine şi, recunoscându-l pe „cameramanul lui Titi” şi pe alţi operatori care mânuiau febril camerele de filmat, au şters-o rapid, lăsându-i singuri pe cei pe care de obicei îi vezi zilnic prin TVR muncind ca fraierii, să demonstreze tot ca fraierii, singuri.

Nu i-am văzut pe marii artişti care vreme de zece ani au fost difuzaţi de TVR Cultural. Cu excepţia actorului Vlad Rădescu şi a soţiei sale, teatrul românesc n-a avut stagiune în acea seară. Nici muzicienii, nici balerinii… pictorii erau ieşiţi din peisaj. Mă aşteptam să-l aud jelind pe Grigore Leşe, să-i ascult pe scriitorii luând atitudine şi când colo şuşoteli pe bisericuţe şi-atât. Au lipsit şi papionagii care-şi epuizaseră energiile apărând feuda ICR. Un pustiu cultural, ar fi putut spune un filozof cinic, dacă ar fi trecut pe acolo.

Dacă ne-am hazarda, concluzia ar fi ori că nu le-a păsat, ori că sunt laşi. Adevăratul motiv al absenţei intelectualilor şi artiştilor români a fost altul… Au fost cu toţii la concertul lui Lady Gaga! Mi-i închipui profunzi, inspiraţi şi înfierbântaţi în tribune, venerând-o ca pe un idol pe singura care a avut curajul să spună „nu sunt o creatură a guvernului vostru”. Cultura română a fost acolo unde era audienţa, acolo unde poporul trăia extazul mediatic. De aceea sunt iubiţi şi apreciaţi intelectualii români, sunt populari şi deloc dispuşi să gândească mai mult decât ceilalţi, nici să se indigneze în numele celor inerţi, nici să ia atitudine în faţa politicienilor descreieraţi. Câtă cultură, atâta indignare!

De aceea şi măsura de a închide TVR Cultural devine una inspirată. Cui i-ar mai folosi o televiziune culturală? Nici măcar nu mai sunt fonduri ca intelectualul să mai pupe vreun bănuţ pentru apariţia sa la televizor. Cultura a ajuns prea ieftină ca să mai merite. Atunci şi propunerea ca TVR2 să fie niţel mai cultural, în compensaţie pentru dispariţia Culturalului, pare o soluţie salvatoare, dând şi şanse mai mari să-i crească ratingul culturii române, odată ce va fi amestecată printre emisiuni comerciale. Ce grilă minunată vom avea! O oră de confesiuni cu filozoafa Iuliana Marciuc, apoi o oră de „Surprize, surprize”… cu H.-R. Patapievici! O oră, chiar două de fotbal, divizia B, apoi o juma’ de oră de Info Cultural despre ce tablouri a mai cumpărat Gigi Becali şi ce manele a mai cântat Salam la vernisajul noului palat al lui Bercea Mondialul. Seara, Marina Constantinescu va trebui să se reprofileze ca să facă faţă concurenţei unui show păcătos, noroc că numele emisiunii, „Nocturne”, poate lesne duce cu gândul şi la perversitatea culturii trecute de miezul nopţii. Asta va fi grila visată de Elwis Claudiu Săftoiu şi care va fi pusă în practică de cei care vor să mai rămână în TVR. Nu vor fi uitate emisiunile de cultură politică Copy-paste şi Vreau să fiu preşedinte, în prime-time!

Rămâne ca presa culturală să aprecieze prin tăcerea-i obişnuită efortul actualilor guvernanţi de a rămâne pe linia măreaţă dată de rezultatele dezastruoase de la bacalaureat, de puţinul cărţilor care se mai citesc, de sălile golaşe la concertele simfonice, de analfabetismul în creştere. Tăcerea-i de aur şi capul plecat sabia nu-l taie! – cele două maxime prin care poporul român a supravieţuit, chiar dacă nu şi cultura sa.

Bere multă şi distracţie la maxim să fie, că la vot s-a inventat ştampila. Chiar de ne vom prosti cu totul, nu va trebui să ne mânjim punând degetul pe căsuţa şmecherului pe care vrem să-l alegem!

Trăim un delir continuu. Farsa e la mare preţ, pentru că şi farsorii sunt cocoţaţi în scaunele puterii. Impostura se generalizează, jaful e singurul scop care-i mai împinge pe guvernanţi la acţiune. Odios peisaj din care fug toţi cei care îşi păstrează onoarea şi reprezintă competenţe umane şi profesionale! Fug de frică să nu fie confundaţi cu farsorii politicieni care i-au copiat în formă şi etichete, dar care, în fapt, sunt opusul lor. Autenticul se retrage din spaţiul public şi pentru că nu este căutat, dar şi pentru a nu fi confundat cu falsul ce a ajuns dominant. Începem să ne simţim jenaţi că avem un doctorat, din cauză că cei mai mulţi dintre politicieni l-au trucat, achiziţionându-l ieftin sau lejer, prin copy-paste. Ne ruşinăm că am ocupat cândva posturi publice importante, pentru că după noi au venit indivizi dubioşi profesional, a căror valoare a fost doar de membru de partid, de colaborator sau lucrător sub acoperire al serviciilor secrete sau, pur şi simplu, de abil jefuitor pentru gaşca de la putere.

În România, principala întrebare din mintea celor ce vor să acceadă la putere este „Ce-a mai rămas de furat?”. Dacă răspunsul este motivant, creşte şi determinarea lor, ştiind că, la capătul efortului electoral sau de confruntare politică, prada îi aşteaptă proaspătă sau deja culeasă, dar numai bună spre a fi jecmănită de la predecesor.

Aşa s-a întâmplat şi cu TVR. După şapte ani de jaf şi incompetenţă, televiziunea publică a ajuns în sapă de lemn, o instituţie unde „haosul e fără fisură”, plină de datorii şi incapabilă să mai genereze sinecuri şi şpăgi. De aceea, e nevoie de o restructurare profundă. Să i se reducă activitatea, oameni mai puţin şi mai prost plătiţi, dar în final să aibă de unde să ia caimacul cei care au pus mâna pe ea. Evident că fraza precedentă amestecă lucruri. Într-adevăr, TVR are excedent de personal care doar încasează salarii şi nu munceşte, managementul este ineficient etc. Printre acestea sunt amestecate lucruri, care nu se văd şi nu se spun, dar care sunt motivaţii chiar mai puternice pentru cei care-i decid destinul. Declarând că vor să o redreseze economic, de fapt o pregătesc şi să redevină aptă pentru rapt, pentru că nu-i schimbă condiţia de existenţă, nu-i schimbă regulile de joc. Obedienţa rămâne politică, la cheremul grupurilor de interese branşate la putere. În plus, toată această proiectată reformă dură este nota de plată pe care TVR şi angajaţii ei o vor plăti pentru furtişagurile conducerilor din ultimii şapte ani, pentru incompetenţa şefilor ei, care speră ca subiectul restructurării să acopere amintirea trecutului păgubos, la care au fost complici, şi ca nimeni să nu-i mai tragă vreodată la răspundere.

Plecând de la ipoteza tăierii emisiei unor canale şi, implicit, concedierea unui număr mare de salariaţi, fără a determina modelul optim de funcţionare în condiţiile unui buget de cheltuieli drastic redus, TVR Cultural a fost cel mai uşor de ucis. Nu face audienţe, deci nu iese de vreun comision din publicitate, emisiunile sunt neinteresante pentru şmecheri, achiziţia de programe specifice nu prea lasă loc de şpagă, mai apar şi nişte intelectuali care au opinii în răspăr cu cele ale politicienilor şi… consumă 1,7% din totalul bugetului TVR! Cu 1,7% tăiat din bugetul TVR se salvează salariile câtorva amante, mai rar soţii de demnitari, salariile unor consilieri şi ziarişti obedienţi. Toţi aceştia costă mai mult TVR, dar Culturalul trebuia ucis, ca să se arate lumii că se face reformă, să se vadă că s-au luat decizii, în contextul în care, de când s-a instaurat noul Consiliu de Administraţie, nu s-a luat nicio hotărâre care să reducă efectiv costurile, ci doar măsuri care, mimând acţiune, au lăsat senzaţia „fă-te că lucrezi”. Iarăşi o soluţie amestecată, iarăşi un haloimăs. Ministerul de Finanţe care vrea să-şi recupereze impozitele restante nu este interesat de câte canale TV se vor închide, de câţi oameni vor fi daţi afară. Pe Florin Georgescu îl interesează doar câte milioane de lei poate rambursa SRTv, în câţi ani şi dacă planul de redresare economică este realist. Atât. Restul e farsă, mult zgomot pentru nimicul care trebuie să le acopere nepriceperea şi furtişagurile trecute şi viitoare. Farsa incompetenţilor grobieni, care nu tresar la gândul că, prin dispariţia TVR Cultural, dispare singura televiziune alternativă la violenţă, la suburban, la comercialul care inundă toate micile ecrane. Singurul loc unde scările de valoare, aşa şubrede cum sunt, mai stau încă în picioare. Au găsit şmecheria că programele culturale vor fi preluate în grilele celorlalte canale supravieţuitoare. Praf în ochi şi premisa unui talmeş-balmeş care nu va avea nici o legătură cu programul unui canal dedicat culturii şi educaţiei. Cultura şi educaţia prin televiziune înseamnă rigori specifice, fiind nevoie de oameni dedicaţi, pe măsură, şi nu de amestecătură şi bifări formale.

Nu m-a surprins că unii membri ai Consiliului de Administraţie al SRTv, veniţi politic şi fără vreo relaţie anterioară cu domeniul, au votat pentru desfiinţarea TVR Cultural. M-a indignat trădarea acelor membri care nu conteneau să declame cât de mult iubesc televiziunea publică şi postul Cultural, mai ales atunci când primeau o sinecură nouă.

Într-o ţară în care numărul analfabeţilor creşte continuu, în care se consumă cele mai puţine bunuri culturale (cărţi, concerte, filme, teatru) pe cap de locuitor  din Europa, unde nivelul educaţiei s-a prăbuşit (rezultatele dezastruoase de la bacalaureat, nivelul de şcolarizare scăzut etc.), de unde elitele profesionale şi artistice (medici, ingineri, proiectanţi, softişti) fug pe capete, era firesc ca singurul post de televiziune care făcea rezistenţă în educaţie, în cunoaştere şi cultură să fie oprit să mai emită. E semnul că, dacă România nu mai poate fi mare, măcar să fie multă şi proastă.