Norii mei

Motto: „…cu patru Antene şi tot nu depăşiţi 3%!” (Traian Băsescu)

Biserica fără vocaţie – bucuria politicienilor

Înfricoşătoare devine pretenţia politicienilor de a ne guverna şi viaţa spirituală. De Paşti, am trăit apostazia în direct pe toate posturile de televiziune, atunci când Gheorghe Flutur aducea cu avioane speciale de la Ierusalim „lumina” închisă în „lampa lui David”. De ce îşi lasă românii bisericile pângărite de întunericul lămpaşelor electorale?!

În timpul slujbei Prohodului din Vinerea Mare, rostit politically correct în varianta cenzurată, Patriarhul României a cerut credincioşilor bani mai mulţi pentru Trinitas, trustul media al BOR! Tot ÎPS Daniel intra să cădelniţeze printre credincioşii din biserică înconjurat de trei gărzi de corp. Îi e frică păstorului de oile sale?

Citeste mai departe »

Intelectuali ieftini

Îmi este greu să văd în Traian Băsescu pe Preşedintele României, să accept ideea că un farsor suburban conduce ţara în care m-am născut şi trăiesc. Privindu-l pe Emil Boc, prototipul slugărniciei politice, nu mi-l pot imagina nicicum în postura de prim-ministru. Iar gândul că este mă umflă de râs. Ce fel de ţară e aceea în care Mona Muscă a ajuns ministrul Culturii? În care preşedinta Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor a fost pentru două legislaturi la rând Raluca Turcan?… O ţară care şi-a pierdut până şi simţul ridicolului.

Uneori ideile le acceptăm mai greu decât întâmplările concrete. Băşcălia face suportabilă realitatea, doar conceptele penibile rămân să ne revolte.

Citeste mai departe »

Notă informativă semnată Mioriţa

„Ce fel de oameni putem fi, dacă despre noi nu se află decât în cazul unui eşec?!” – spunea profesorul unei şcoli de informaţii. Aceşti oameni formează o elită specială ce şi-a asumat un tip de austeritate a existenţei din care au suprimat plăcerea exercitării puterii cu care, de altfel, se „joacă” tot timpul.

În România, asemenea teorii sunt contrazise, tocmai pentru că la noi e ca la nimenea. Acum 19 ani, când se pregătea de viaţa de apoi, de după Revoluţie, activul securităţii statului s-a disipat în diferitele zone ale societăţii aşteptând momentul transfigurării. După decembrie ’89 a reapărut întrupat în oameni de afaceri, în politicieni şi ziarişti, în membri ai societăţii civile. Unii au fost împroprietăriţi cu mari bucăţi din fosta economie socialistă, alţii au primit sprijinul necesar ascensiunii spre vârful puterii.

Dând de gustul capitalismului, s-au dedulcit la plăcerile puterii lumeşti, la desfătarea banilor, a limuzinelor şi a amantelor fără număr. Ce era interzis până atunci meseriei de securist acum devenea parte din noua paradigmă a ofiţerului de informaţii, integrat rapid în societatea de consum.

Citeste mai departe »

Iţic: Dacă eu mă culc cu nevastă-ta, suntem rude? Ştrul: Nu, Iţic, suntem chit.

Ai crede că un dialog similar a avut loc între PDL şi PSD când s-au hotărât să se alieze. Oricât de golănească ar fi politica dâmboviţeană, în cazul de faţă lucrurile au fost mai elaborate, ceva rudenie existând dintru începuturile politicii feseniste. Şi chiar dinainte.

După ce şi-a pus un Preşedinte, securitatea redivivus şi-a ales un Parlament, apoi a numit un Guvern format din colegi de redivivus, cunoscuţi în plan public ca adversari. Societatea românească a fost consternată neînţelegând semnificaţia momentului: după 19 ani de la Revoluţie au învins ei. Restauraţia s-a încheiat. Pentru satisfacţia sforarului, melanjul guvernamental a fost ornat cu câteva amante. Vom avea o dată în plus de cine să râdem, ca şi cum de batjocură am duce lipsă în România.

S-a împlinit visul Preşedintelui, care la rândul său a împlinit visul mai mare al celor care l-au inventat. Metamorfoza aproape că s-a încheiat. Vedem politicieni, ziarişti, oameni de afaceri, filozofi şi nu mai recunoaştem în ei pe redivivuşi.

Citeste mai departe »

Mult timp ne-am amăgit că schimbarea de generaţii va aduce politicieni tineri şi şcoliţi. Am sperat că meseria de politician de carieră va intra în nomenclatorul de profesii onorabile, iar pe scena politică se vor juca mai puţine vodeviluri.

Prima dezamăgire a produs-o valul de boureni şi de turcance. Ei au confirmat deja că sunt creaţi după chipul şi metehnele înaintaşilor. Cu simpla deosebire că vorbesc fluent limba engleză, iar româna cu mai mult tupeu. În plus, au devenit ofiţeri sub acoperire abia după Revoluţie şi definesc şpaga – comision, iar traficul de influenţă – consultanţă de business. Au învăţat repede că în politică exişti doar în măsura în care apari la televizor.

Ultima brumă de speranţă într-o nouă clasă politică, de o altă calitate umană şi profesională, se va spulbera odată cu aplicarea votului uninominal. În loc de tineri tobă de carte, fără năravul apucăturilor dâmboviţene, vom vedea toată floarea cea vestită a tranziţiei româneşti populând Parlamentul ca un bestiar al aiurelii istorice a ultimilor douăzeci de ani. Vor fi reprezentate îndeletnicirile care au făcut cândva audienţe TV: cântăreţi, fotbalişti, dive de pagina cinci, afacerişti şi politicieni veroşi – vedete ! Sclipiciul României buimace de ce i se-ntâmplă, luciul unei lumi maculate de număratul banilor. Toate speciile tranziţiei vor completa Parlamentul, devenind surse inepuizabile de subiecte pentru presa de scandal, răsplătind astfel mediul din care s-au născut. Emisiunile de ştiri se vor lipsi de rubricile tradiţionale, căci cine va mai putea spune dacă întâmplarea va fi una politică, despre fotbal, despre sex sau doar o curiozitate din viaţa cimpanzeilor.

Citeste mai departe »

Impreună un nou început

Pe patul de moarte, Iţic îi dictează Raşelei: „Lui Ştrul îi las 25000, pentru Şloim 20000, lui Şmil îi las 25000…” La un moment dat Raşela îl opreşte: „Iţic, dar tu n-ai banii ăştia! Tu n-ai nici un sfanţ!” Iţic o priveşte îngăduitor şi îi răspunde radios: „Tu, Raşelă, gestul contează!”

Acelaşi raţionament pare să fi fost şi laitmotivul campaniei electorale care a aruncat din toate părţile politice mii de kilometri de autostradă, salarii şi pensii de nababi, lapte şi miere din belşug. Doar viaţa de apoi a mai rămas netocmită, căci tot ce este pământesc a fost deja promis. Până şi lucrul care sperie o lume întreagă, criza financiară americană, a devenit în opinia lui Tăriceanu o oportunitate pentru români.

Avem posibilitatea de a ne cumpăra case ieftine în SUA, dacă în România n-avem nici o şansă. Supralicitând, Geoană promite 20000 de euro şi alte năzbâtii financiare fiecărui român pribeag întors acasă. Parcă şi văd câteva şatre înconjurând sediul PSD pentru a-i umfla liderului social-democrat banii promişi. Aritmetica elementară ar da pentru numai o sută de corturari (nu cărturari!) un buget de două milioane de euro, bani publici! La toate acestea, vine şi Contabilul Mengele, ministrul neSănătăţii, şi dă compensate fără număr la tot poporul. Personajele invocate par a fi expresia unor cazuri clinice de politică schizoidă, în care electoratul se presupune că e fundamental şi iremediabil oligofren.

Citeste mai departe »