E întrebarea pe care Traian Băsescu a pus-o obsesiv ieri în Germania. Cu oricine se-ntâlnea, se milogea cerându-i să cumpere o bucată din România făcută cioburi de guvernarea pe care a păstorit-o. „Poate vreţi o bancă… poate căile ferate… sistemul energetic…” – licita fără jenă şi disperarea răzbătea din încercările sale de a ne înstrăina pe bucăţi. Ne-ar fi dat mai pe nimic, doar să scape de responsabilitate prăpădului produs. Să-şi bată alţii capul cum să dreagă dezastrul în care ne-a adus. Multă umilinţă pentru o naţiune să-şi vadă conducătorul ploconindu-se spăşit cum îşi scoate ţara la mezat şi, culmea, fără să aibă prea mulţi muşterii. Rămas cu mâna întinsă şi părăsit în secunda următoare pozei oficiale, Traian Băsescu era tabloul măscăriciului impostor de care mai marii lumii se folosesc ca apoi să-l evite stingheriţi că au stat mai mult de o clipă în preajma sa. Imaginea inferiorităţii supuse, mulţumit că cei puternici îl tolerează încă, dar şi bucuros că se va întoarce în patria-i smerită unde poate să facă din nou pe zmeul. Ca mai mereu, behăind spasmodic, a ieşit dintr-o situaţie în care nimic nu era de râs. Doar el a fost de tot râsul.
Nov 11
November 11th, 2011 at 1:17 pm
Aveti dreptate, din nefericire. Basescu nu stie decat sa vanda tara pe nimicuri, in loc sa faca ceva ca sa schimbe in bine imaginea Romaniei. Aceasta este o catastrofa in afara, iar occidentalii profita cu simt managerial ca sa cumpere cat mai mult si cat mai ieftin. Deplorabili astia de la conducere! Bine ca mai scrie cineva ca dumneavoastra, ca in rest presa din Romania e tacuta, tacuta, tacuta.
November 11th, 2011 at 2:57 pm
Felicitari. Excelent editorial. Ati remarcat ca TB a spus in Germania ca ” Sistemul de educație românesc produce prea mulți filosofi, prea puțini ingineri.”?. Cu siguranta ca vrea sa scoata la vanzare si ingineri, la pachet cu intreprinderile facute practic cadou ( preturi de criza ).
November 11th, 2011 at 3:45 pm
Ceea ce spui ,prietene, e foarte grav.Ai vreo dovada in acest sens?
November 11th, 2011 at 5:57 pm
@Socrate: Daca nu e prost gramada (e in evaluari :D) – pe ingineri ii va inchiria (cu anul sau cu ora – atita il duce capul).
Adica un proxenet pe picior mare !
November 11th, 2011 at 6:02 pm
@teodor: A zis mai multe care-i vor da icter mecanic INCULPATULUI !
Pentru titlu – Ia d’aici !
November 12th, 2011 at 10:00 am
Eu abia astept sa-l dam noi gratis pe complicele la terorism international,Basescu Traian ,procurorilor americani.Acest rebut subuman nascut in Romania si scolit de criminalitatea securist-PCR-ista este un mare pericol pentru umanitate.In ultimii 2 ani si aratat prin crimele ordonate in Romania,ca false “masuri de austeritate”,bestialitatea.Printre aceste crime cea mai abominabila este arderii de vii a bebelusilor la maternitatea Giulesti.
November 17th, 2011 at 1:58 pm
[...] Vă rog, nu vreţi să-mi cumpăraţi ţara?… Ieftin… [...]