Marii producători şi distribuitori de filme nu dau comisioane clienţilor pentru simplul motiv că toată lumea se bate să intre în afaceri cu ei. De aceea, în TVR a existat o practică în a scăpa de contractele directe cu producătorii şi distribuitorii majori şi de a cumpăra filme de la intermediarii dispuşi să ofere comisioane cumpărătorilor.
Când am venit în TVR, în iulie 2002, contractele cu „majorii“ fuseseră pierdute în favoarea contractelor cu intermediari „darnici“. Am reuşit refacerea contractelor strategice, cum ar fi cele cu Disney, MGM, Universal. Costurile filmelor s-au redus iar calitatea lor a crescut. În anul 2004, pentru prima oară TVR „bătea” PRO Tv la categoria „televiziunea care difuzează cele mai bune filme”, conform Studiului anual privind obişnuinţa consumului de televiziune elaborat de CNA.
Contractul TVR-Universal a fost semnat pentru o perioadă de patru ani, în 2004, an în care profitul televiziunii publice era de 20 de milioane de euro. TVR acţiona pe piaţă ca un mare jucător, puternic, bogat, dornic să-şi construiască un viitor solid. Doar că mijlocul anului 2005 a însemnat începutul declinului… La expirarea contractului, în anul 2008, CA al SRTv a hotărât reînnoirea lui, din acel Consiliu făcând parte şi unii dintre membrii actualului Consiliu! Se considera că Universal oferă filme cu potenţial mare de audienţă care îi dădeau TVR-ului un important avantaj competiţional. Totul era să ştie să-l folosească. Eventualul semn de întrebare legat de decizia de prelungire ar putea fi dacă aceasta mai era oportună în condiţiile de declin economic în care TVR intrase.
Unii tânjesc după vremurile când se lucra preponderent cu intermediari şi fac totul ca acestea să revină, manifestându-şi permanent enervarea că bugetele destinate achiziţiei de filme au fost blocate de contractele cu majorii, din care nu „pică” nimic. Au fost într-atât de vocali şi insistenţi, în special în legătură cu contractul TVR-Universal, încât au lăsat senzaţia că „trebuie să fie ceva necurat acolo“. Folclorul a prins, conform vechii metode prin care, repetând la nesfârşit o minciună, tot laşi măcar o urmă de îndoială.
Printre colpoltorii asidui este şi doamna Hossu Longin care uită să spună că acest contract a fost făcut într-o perioadă de dezvoltare a televiziunii publice şi a contribuit la urcarea TVR pe prima poziţie în topul difuzorilor de film din România. Ignoră raportul excelent calitate-preţ al filmelor achiziţionate şi omite faptul că a fost reînnoit în 2008, când eu nu mai eram de mult la conducerea TVR. Încercând să inducă senzaţia că acest contract ar fi o cauză a sărăcirii TVR, vrea de fapt să acopere jaful şi incompetenţa la care dânsa a fost complice. Discursul mincinos al doamnei a fost însuşit şi de dl Elwis C. Săftoiu. E greu de înţeles dacă l-a preluat pentru că nu înţelege problema sau pentru că are aceeaşi predispoziţie pentru minciună ca şi ocrotitoarea sa. Sau poate pentru că intră în categoria iubitorilor de şpagă ce tânjesc după intermediari „darnici” în comisioane.
Concluzie: am preferat filme mai bune şi mai puţin costisitoare luate direct de la producător în locul unor filme luate la mâna a doua, mai scumpe, dar „garnisite“ cu comisioane. Opţiunea mea nu este deloc împărtăşită de dna Lucia Hossu Longin şi nici de dl Elwis C. Săftoiu. Oare de ce?
Recomanda sau printeaza acest articol