Greu de explicat de ce Opoziţia este atât de inconsistentă într-o ţară săracă şi umilită. Cum, după ani de guvernare antisocială, partidul de stânga reuşeşte doar să existe inerţial, fără să constituie glasul de chemare la revoltă al celor obidiţi. De unde aceste neputinţe? Ori partidul care domină alianţa aflată la putere este al naibii de abil, ori formaţiunile de opoziţie se dovedesc inapte luptei politice sau sunt complice cu cei care au astăzi în mână pâinea şi cuţitul. Răspunsul cel mai aproape de adevăr este varianta care combină toate ipotezele.
Sunt voci ce afirmă că de câţiva ani încoace PSD ocupă inutil stânga scenei politice, blocând apariţia unei alte formaţiuni socialiste care şi-ar fi putut juca doctrinar rolul, nu doar mimându-l. Având cele mai mari oportunităţi – o guvernare păguboasă, o gestiune defectuoasă a crizei, o legislaţie mereu în defavoarea cetăţeanului, gafe permanente, furtişaguri pe toate planurile şi multe alte bube şi păcate la vedere ce au stârnit nemulţumirea populaţiei – PSD a ratat sistematic şansele să redevină prima voce politică a ţării. Mai mult, pentru pofta unora dintre liderii săi de a se branşa la resurse, s-a alăturat PDL într-o coaliţie sinucigaşă. De la marea formaţiune politică, din primii cincisprezece ani de după Revoluţie, a ajuns să facă opoziţie la foc mic, atunci când nu se comportă ca un partid de companie drăgălaş şi comod pentru stăpânul care l-a adus la guvernare. De a avea comportament de partid cu pretenţia să guverneze singur, nici vorbă. Se complace cu statutul de „copilot”.
PNL, scăpat ca prin minune de sucurile gastrice ale stomacului politic portocaliu, după ce s-a bucurat un timp de simplul fapt că mai există, a început să vadă în şansa primită semnul că este sortit să poată mai mult. Cu un lider charismatic deloc dispus să stea continuu pe baricade, partidul a reuşit o importantă alianţă politică în termeni la care nu visa. Nu o victorie împotriva puterii, ci un ascendent în faţa partenerului de opoziţie. Logica principală a noii alianţe social-liberale este suspendarea preşedintelui. Cu cât timpul trece şi obiectivul înlăturării lui Băsescu nu este atins, cu atât scopul iniţial se preface într-o oportunitate pentru PDL şi într-un beneficiu exclusiv pentru liberali, mai precis pentru Crin Antonescu, căruia i s-a netezit calea spre Cotroceni în 2014. Singurii care pot pierde din această ecuaţie sunt pesediştii, chiar dacă, făcând noi compromisuri, îşi vor vedea şeful în funcţia de premier al primului guvern de sacrificiu de după epoca Băsescu. Când preşedinte va deveni Crin Antonescu nu va fi de mizat pe faptul că acestuia îi plăcea mai mult să citească decât să se joace.
Situaţia e cu atât mai parşivă, cu cât rolul Opoziţiei a fost asumat de o parte a presei, cealaltă rămânând să facă propagandă puterii. Devastatul peisaj media a fost cel mai bine speculat de Traian Băsescu. Din exces de zel, presa care i se opune a comis greşeala să-l culpabilizeze din orice, transformându-l din ţintă în victimă. Incriminându-l zilnic, a reuşit contraperformanţa de a-l înfăţişa ca pe un hăituit. Supralicitând, a coborât în derizoriu gravitatea faptelor sale. Lipsa selecţiei privind responsabilităţile reprobabile cu care era încărcat continuu a făcut tocmai să i se descarce vinovăţiile. Lovindu-l uneori fără discernământ, i-au mutilat într-atât figura, încât a ajuns greu de recunoscut în momentele când trebuia identificat marele vinovat al tragediilor pe care le-am trăit. Executându-l repetat mediatic, s-a dat satisfacţie mulţimii mulţumite doar cu „dreptatea” văzută la televizor. Dovezile unei realităţi monstruoase şi stimulente pentru o reacţie socială s-au convertit în percepţia că răul este suportabil, iar personajul negativ unul simpatic – un miştocar de excepţie. Această abordare nu-i mai convinge decât pe cei deja convinşi, iar pe unii dintre aceştia, agasaţi de stilul obsesiv şi îngroşat, îi determină să treacă în tabăra „indiferenţilor”. Un act de presă coroziv transformat într-un abraziv de curăţat mizerii politice.
Din când în când, cineva mai aruncă o petardă anunţând că, gata, acuşica se va rupe PDL şi se va putea forma mult dorita majoritate parlamentară care să-l debarce pe Băsescu. Anestezicul, din ce în ce mai slab, îşi face efectul doar printre îndârjiţi sau visători, căci restul îşi trăieşte resemnarea. Cei lucizi ştiu că o mafie nu se scindează de bunăvoie, fără a-şi semna singură sfârşitul. Portocaliii nu vor fisura periculos, sunt conştienţi că nici măcar trădătorii nu se vor salva.
Periculos este că am început cu toţii să ne obişnuim. Când jafurile şi minciunile au ajuns să aibă o frecvenţă atât de mare, dominând istoria faptelor publice, atunci anormalul devine perceput ca normal. Ne obişnuim cu răul şi trăim binele cu nebăgare de seamă, ca pe o iluzie de-o clipă. Nu mai evoluăm, ci doar ne adaptăm. Vieţuind strâmb, ne bucurăm că azi e mai bine decât mâine şi, în plus, e şi caterincă.
Twitter
Printeaza
May 26th, 2011 at 7:49 am
excelent comentariu, cel mai bun citit de mine in ultimul timp, asa cum l-as scrie si eu daca as avea talent :)… acestea fiind zise: ce facem ??
May 26th, 2011 at 9:54 am
sa nu ne pervertim si asta sa o facem consecvent
May 26th, 2011 at 2:38 pm
Stimate domnule Nicolau,
Cu permisiunea dumneavoastră, câteva comentarii pe marginea articolului.
-Nu înţeleg cum Opoziţia ar putea fi mai consistentă, câtă vreme dumneaei fu la putere destul de multişor, fără să dea dovadă de consistenţă excedentară (decât în implementarea coerentă şi încrâncenată a dezastrului, dar asta nu se pune, căci toată lumea se pricepe nativ).
-Să-mi fie cu iertare, dar chestia cu chemarea la revoltă a celor obidiţi îmi dă fiori pancreatici… Ăştia mici şi săraci cu toate cele de-abia se dezmeticiră după ce votară, cu mai multe mâini coordonate de câteva capete, ca să rămânem în portocaliu. Poate ar fi cazul să se mai hodinească oleacă (virgulă) că atâta au alergat de la un populism parşiv, trecând printr-unul greţos către altul cinico-jigodioso-trădător, încât au nevoie de repaus înainte de oarece revoltă cu mâna întinsă, urmată cel mai probabil de un populism în criză de sacrificiu (sau curbă? mă rog…). Adică, după ce că actuala Opoziţie s-a întrecut în gafe penibile de tot felul şi i-a predat Cârmaciului ţara pentru abordaj, acum bambiliciul politic nu mai e suficient, ar trebui nişte fraieri care să mănânce bătaie de la gendarmes. Nu mai iau în calcul cantitatea de bătaie necesară, dat fiind că nesimţirea Potenţei (i.e. Puterea dornică şi nesătulă, încă nedată-n fapt) ar putea depăşi cu mult aşteptările.
-Păi acum văzurăţi pofta de branşament a liderilor PSD, nu era limpede şi când credeau că vor avea pâinea şi cuţitul în următoarele zece cincinale? Pe mine m-a deranjat şi atunci la fel de mult ca acum. De altfel, chiar dacă de mâine s-ar refugia în insulele Maycan sau Uganda tot pedeleul, cu preş cu tot, tot nu prea cred că am asista la un spectacol feeric al spiritului germano-japonez în acţiune întru mântuirea neamului, ci e mult mai probabil să schimbăm o debandadă cinică (virgulă) cu alta flămândă înainte să devină cinică. Să uităm deocamdată tribulaţiile unei noi coaliţii certăreţ-sabotoare, pe care nici dumneavoastră nu o doriţi — totuşi, ceea ce poate propune PSD-ul, ca oameni şi ca “doctrină”, am resimţit deja. Mai vrem, nu-i vorbă, dar deja sunt cam obosiţi băieţii şi nu mai dau randament cu stânga modernă, dreptatea socială, echitatea mult în laterală etc.
-Chestia cu Antonescu preş la Cotroceni e hazlie rău, dar gluma a plecat de la PSD, că nu găsiră alt bărbat de stat decât pe micul Titulescu, că Hrébé şi Kozmânque au puţină treabă, iar Geoană se reface, că i-a crăpat tenul din cauza vântului. Acum, dacă ţineţi să fie penele de vină şi pentru asta, publicul riscă să se trezescă la viaţă în plină caterincă, zău aşa.
-Dacă doriţi să vi-i critic şi pe liberali, vă stau oricând la dispoziţie, n-ar fi o problemă. Dar m-am gândit să arunc o rază de speranţă în fruntea obosită şi cuprinsă de disperare, să sperăm că mută, a Cititorului (deoarece pariez că aici nu citeşte niciun potenţial votant otevist).
-În rest, toată stima pentru simpatiile dumneavoastră politice, pe care cu acuitate simt că nu le pot împărtăşi. Din păcate, s-ar putea să fim o naţie pentru care niciun fel de politică nu poate face nimic, pentru că nu ştim să găsim echilibrul decât în lene şi abandon.
May 26th, 2011 at 3:02 pm
O apologie a stangii, cu urme de nostalgie comunista, un panegiric la adresa unui sistem politic bolnav si in plina putrefactie, sa nu uitam ca aceasta tara este unde este datorita FSN, PSD-ului atat de plans de autorul acestui articol, sa nu uitam ca mafia post comunista s-a format sub obladuirea acestui FSN,PSD ii acuzati pe PDL-isti de pacatele infaptuite de PSD-isti..care brusc au devenit curati ca lacrima, sunt toti o apa si un pamant gunoaie si rebuturi sociale, un Basescu un Ponta, un Crin Antonescu…..niste scursuri care au ajuns unde au ajuns calcand pe cadavrele romanilor, PDL PSD PNL emanatii ale tatucului ILIESCU
May 26th, 2011 at 4:20 pm
Va recomand sa cititi tot articolul, inclusiv primul paragraf, pentru a avea datele unei aprecieri corecte. Dupa aceea, daca va veti mai sustine punctul de vedere, cred ca intelegeti altceva prin “apologie” si “panageric” decat sensurile date de DEX,
May 28th, 2011 at 5:02 pm
Excelenta analiza ( de aceeasi parere sunt si postacii portocalii care va ataca si tocmai de aceea va si ataca ). Sunt de aceeasi parere cu dv. PSD-ul mai mult se proclama de stanga decat este de stanga, dupa modelul partidelor socialiste europene. Mai aveti de facut un singur lucru. Sa expediati analiza prin email domnului Adrian Nastase. Stiu ca sunteti pe blogroll-ul lui, dar ar fi bine sa o citeasca cat mai repede. Mai ales ca 61% din romani par a fi dornici de o stanga mai la stanga ( sondajul CSOP – efectuat intre 26 aprilie si 2 mai – arata ca 61% dintre romani cred despre comunism ca a fost “mai degraba o idee buna”, in timp ce 21% cred ca a avut influenta pozitiva asupra prezentului. ).
May 28th, 2011 at 7:29 pm
Absolut de acord cu comentariile dumneavoastra. Multumesc pentru apreciere si sugestie, VN
May 29th, 2011 at 12:28 am
Absolut de acord cu analiza dvs, dl Nicolau, este excelenta si pe cat de pesimista si deprimanta, pe atat de adevarata. Numai ca, daca tot va asumati rolul de medic care pune diagnosticul, propuneti si un remediu. “Sa nu ne pervertim” e frumos, dar in contextul enuntat e aproape romantic. Sa nu ne pervertim cine? Noi, cei pt care fiecare zi este o lupta pentru supravietuire? (Si nu din turnul de fildes) Ce inseamna “obiditi”? Dumneavoastra faceti parte dintre ei? Sau indemnul la a nu ne perverti le e ardesat mai degraba celor din PDL, PSD, PNL etc? E frumos, dar cum spuneam, cam romantic. Deci ce remediu aveti pt diagnosticul pe care l-ati pus si care seamana a boala incurabila?