Scena 5
ELENA şi DINU, în aceeaşi ţinută de seară, doar că într-o atitudine lejeră – el fără haină, ea fără pantofi. Au terminat de mult masa, se amuză.
ELENA: Doamne, n-am mai râs atât de o sută de ani! Hai la culcare, că ne-ajunge! A fost o seară pe cinste.
DINU: Dar p-ăsta îl ştii?
ELENA: Care?
DINU: Întrebare la radio Erevan…
ELENA: Zi!
DINU: Putem face sex într-o zi de doliu naţional?
ELENA: Nu-l ştiu. Zi!
DINU: Răspuns: Da, însă doar cu nevasta, ca să fie trist!
ELENA: Foarte tare!… Groaznic!
DINU: Doamnă, dansaţi?
ELENA: Ce-ţi veni?… Hai că nu m-am supărat!
DINU: Insist să-mi acordaţi acest dans.
ELENA: Lasă-mă, domnule, că sunt femeie trecută, la casa ei…
DINU: Atunci, voi căuta o altă frumoasă…
(DINU ia la dans manechinul îmbrăcat cu rochia de scenă. ELENA priveşte admirativ.)
ELENA: Ce cuplu minunat faceţi! Ţi-am spus eu, preferi ficţiunile, surogate, orice, numai nu o femeie vie în braţele tale.
DINU: Eşti invidioasă. Te-am invitat la dans, dar m-ai refuzat. Ce să-ţi fac?!
ELENA: Acum chiar sunt invidioasă. Poate chiar geloasă.
(ELENA îi „desparte” şi, luând locul manechinului, dansează cu DINU.)
DINU: Suntem atât de aproape… Aproape să ne cunoaştem… Aproape să credem din nou că poate exista un sens… Şi mai avem timp, nu s-au împlinit cele 24 de ore. Dacă le vom trăi până la capăt şi nu vom irosi nici o clipă, poate ceva se va împlini.
ELENA: Ai devenit vorbăreţ. Suntem la fel de departe, nu te amăgi.
DINU: Mâine dimineaţă, după ce-mi beau cafeaua, am să te părăsesc. Să nu mă implori să rămân.
ELENA: Dacă asta am să simt, o să-ţi cad în genunchi şi-o să te implor să rămâi.
DINU: Mă amăgeşti mereu. Când joci, când trăieşti?
ELENA: Care-i diferenţa? Fă-mă să cred şi-ţi joc şi Mersul Trenurilor!… Nu mă invidia. În spatele scenei e murdar.
DINU: Cine vede?
ELENA: Vede Dumnezeu. Dovada o ai în braţele tale.
DINU: La plecare aş vrea să nu ne luăm rămas-bun. Am să prind un moment să ies, aşa, pe neaşteptate.
ELENA: Cum ai şi venit.
DINU: Nu, altfel. Am să dispar şi n-ai să bagi de seamă. Vei crede c-a fost o închipuire, ca şi cum ai visat. Vreau să ne despărţim fără să ne despărţim. Adică fără vorbe şi fără gesturi.
ELENA: Nici măcar o îmbrăţişare?
DINU: O îmbrăţişare e mai mult decât un tratat despre dragoste.
ELENA: Doar că asta nu se cumpără.
DINU: Nu mi-am dorit niciodată altceva decât ce puteam să-mi cumpăr.
(ELENA îi deznoadă cravata, îi descheie nasturii de sus de la cămăşă.)
ELENA: Vezi?!… Ne iubim mai curând pe noi înşine. Pe ceilalţi îi consumăm. Măsura iubirii cuiva e măsura sacrificiului pe care eşti în stare să-l faci pentru el… Du-te înainte!
DINU: Mai stau.
ELENA: Bagă-te în pat! Eu mai rămân puţin.
DINU: Te aştept… în pat.
ELENA: O să adormi instantaneu, ca de obicei.
DINU: Dacă te visez?
ELENA: Dacă visezi singur rămâne un vis. Doar ce visezi cu altul devine realitate. (DINU se apropie să o sărute. ELENA evită atingerea.) Nu improviza! Nu ieşi din rol!
Recomanda sau printeaza acest articol