După aprobarea (10 voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere) Proiectului de restructurare care implică şi concedierea a aproape 1000 de angajaţi, Elwis Claudiu Săftoiu în peroraţiile sale finale considera TVR „o eroină”. Satisfăcut că şi-a văzut Proiectul aprobat, nu ştiu dacă zicerea dlui Săftoiu a fost o zeflemea sau că sincer credea că tragedia situaţiei poate fi privită ca eroică. Oricum ar fi fost, l-am contrazis, spunându-i că TVR este o victimă a nepriceperii sale de a rezolva altfel criza televiziunii publice, victimă a jafului şi a incompetenţei din ultimii şapte ani, pe care el a încercat tot timpul să le acopere cu tăcere. Am spus-o de nenumărate ori şi o repet: SRTv are nevoie de o restructurare profundă, dar nu de una improvizată şi nepregătită în prealabil. Scuza că „Guvernul va închide TVR”, ca urmare a efectelor OUG 33/2012, este una falsă, dar comodă. Termenul pentru depunerea unui proiect de restructurare se putea rediscuta, existând toate argumentele. Scuza că Ministerul de Finanţe vrea musai un proiect de restructurare nu înseamnă că Ministerul vrea să dea afară 1000 de oameni. La Finanţe se discută în termeni profesionişti de buget, profit, pierdere, reeşalonare, în lei, nu în număr de concediaţi.
De la începutul activităţii noului CA, am propus un set de măsuri care se puteau aplica imediat şi care, pe lângă faptul că aveau valoarea de a pregăti „pacientul” pentru operaţia numită restructurare, ar fi dus şi la economii substanţiale, la diminuarea nemuncii şi a inechităţilor în relaţiile de muncă şi, implicit, a inechităţilor salariale. Ar fi redus semnificativ bugetele de cheltuieli ce acum sunt tăiate otova doar pentru a convinge Guvernul că s-a făcut ceva.
Am votat împotriva acestui Plan, şi nu împotriva ideii de restructurare pe care continuu să o cred vitală pentru viitorul televiziunii publice. Am votat împotriva acestui plan care este expresia a cât a putut grupul de lucru să încropească plecând de la tema dată de Elwis Claudiu Săftoiu care, neştiind cum şi ce trebuie să facă, a cerut ajutor şi a acceptat orice variantă numai să fie ceva cu care el „să se scoată” în faţa Guvernului. Acest plan nu este planul de redresare economică, varianta optimă prin care TVR să iasă din criză şi care să determine reconstrucţia televiziunii publice. Acest plan este o variantă, deloc inspirată, plină de greşeli, incoerenţe şi alte reziduuri rămase din reciclarea unor materiale mai vechi, prin metoda copy-paste. Încropită mai degrabă pentru a face hatârul Guvernului şi pentru a lăsa senzaţia că „s-a lucrat”. Nu este un plan de restructurare, este un plan de sacrificiu al resursei umane şi profesionale şi care va deteriora şi mai mult felul, şi aşa precar, în care TVR îşi îndeplineşte astăzi misiunea de televiziune publică.
Din multele argumente, am să precizez acum doar nerealismul modelului economic propus de Proiect. Noile grile de emisie, bazate pe austeritate, vor duce la scăderi de audienţă şi mai mari. Se va diminua atunci şi mai mult aportul veniturilor din publicitate, pe fondul scăderii, lună de lună, şi a încasărilor din taxă. În condiţiile acestea, Planul de restructurare prevede o creştere a veniturilor! Şi mai nerealist este că Planul se bazează pe certitudinea obţinerii, în luna septembrie, a unui credit comercial de aproximativ 10 milioane de euro (singura sursă preconizată pentru plata salariilor compensatorii către disponibilizaţi). Mai mult, se bazează pe bunăvoinţa băncii de a reeşalona datoria SRTv, reprezentată de o scrisoare de garanţie bancară (câteva milioane de euro), cu termen de execuţie tot în luna septembrie! Concluzionând, planul pleacă de la varianta hiper-optimistă că brusc vor creşte încasările din taxă şi din publicitate, iar băncile se vor înghesui să crediteze TVR şi să reeşaloneze creditările existente. Nerealismul acestui proiect a fost un alt motiv pentru care m-am împotrivit aplicării lui.
Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care au existat soluţii, au fost propuse variante alternative, dar Elwis Claudiu Săftoiu nu a dorit să le ia în seamă şi, când a văzut că sabia îi atârnă deasupra capului, a dat pe mâna Grupului de lucru soarta TVR, nemaicontând dacă proiectul rezultat este tot ce se putea mai bun şi mai viabil pentru TVR, ci contând doar că Guvernul nu-l va certa că a depăşit termenul din Ordonanţă, iar Parlamentul nu îl va demite, pentru că nu a arătat lumii că „se face ceva, se iau măsuri”.
Cred că toată această devălmăşie are, totuşi, în spate o plasă de siguranţă: promisiunea pe care Victor Ponta a făcut-o de a creşte taxa după alegerile din toamnă. Perspectiva că vor veni mai mulţi bani din taxă face inutil un proiect profesionist întocmit şi aruncă în derizoriu efortul de a fi făcut o restructurare pe bune. Prea multe din cele ce se-ntâmplă în TVR sunt doar efecte ale unor măsuri luate de politicieni. Cineva spunea azi în şedinţă că de la Ministerul Finanţelor „le-a venit” iniţial comanda ca în TVR să mai rămână doar 800 de angajaţi, de aceea „ar trebui să spunem merci” că acceptă să rămână 2200! Un coleg din Consiliu, constatând politizarea excesivă, remarca apoi că, dacă nu-l miră atitudinea liberalilor care au mai procedat la concedieri colective, îl miră, însă, atitudinea social-democraţilor care n-au nici o tresărire să dea afară 1000 de oameni.
Sper ca măcar etapele care urmează să fie gândite mai atent, să existe criterii obiective şi ele să fie şi respectate, altfel „eroina” TVR, victimă a imposturii unui băiat de servicii, va avea mult şi aiurea de suferit.
August 28th, 2012 at 5:16 pm
TVR ramane subiect de campanie electorala si afacere imobiliara.
August 28th, 2012 at 8:08 pm
Incredibil! Ce ii recomanda, oare, pe oamenii astia care au intocmit documentul? Cine sunt ei si ce expertiza au? Puteau incepe prin a reduce salariile uriase ale zecilor de sefi din TVR – asa faceau economii substantiale, cred – apoi sa fi urmat o evaluare corecta a fiecarui angajat.
Ce avem in schimb? Un plan de concedieri scris pe genunchi. Bataie de joc. Probabil vor fi dati afara si oameni de valoare care – prin emisiuni, reportaje ori documentare realizate – au facut sa se vorbeasca frumos despre tvr. (Si) Mie imi este frica de ziua de maine…. Avem un stil de a rezolva “romaneste” lucrurile incat ma astept la orice. Doar scara valorilor este rasturnata cu susu-n jos de ani de zile. Cata amaraciune….
August 29th, 2012 at 1:13 pm
Link-ul de mai jos nu este pentru pontalăi, nu este pentru macovei ori … alţii ca ei …
http://www.youtube.com/watch?v=ioxurFpwc7E
N-am „prins” mesajele de „dezolare” către participanţii la referendum ale mariajului USL-ist: daţi-mi şi mie link-ul, vă rog, în caz ca acestea există (se vede treaba ca numai o singură dată în istorie ne putem „trage” din doi bărbaţi …)
Sunt sigur ca daca ponta ar fi fost întrebat ce le transmite celor ţinuţi de procurori cu palmele pe capotele fierbinţi, el ar fi spus ceva de genul că, din păcate, temperaturile înregistrate în respectiva perioadă au fost cu mult peste medie, în special în Oltenia şi lunca Dunării …
Romania este ţara codului galben şi portocaliu (pontocaliu?), vară-iarnă avem coduri de caniculă, de ploi, de zăpezi, de îngheţ, de dezgheţ … cod să fie!!!
Acum am avut şi Cod Portocaliu de … Referendum …
… urmează de Guvernare, de Parlament, de Alegeri Generale …
August 29th, 2012 at 8:03 pm
Dincolo de gestionarea de un amatorism lamentabil al Referendumului, cu declaraţii gratuit-stridente de genul „Băsescu nu se mai întoarce la Cotroceni” pe care noi le-am luat drept promisiuni ferme (deşi n-am dus naivitatea până la … capătul tunelului …), la fel de dureros (ŞI JIGNITOR) mi se pare SĂ VĂD, în chiar secunda asta, pe burtiera ANTENEI 3 titluri de genul „cine este socrul elenei băsescu” …
… cu alte cuvinte „EXISTĂ VIAŢĂ PENTRU FELIX, pentru Şova (săracul de el, că el este acum pe sticlă), pentru toată lumea talk-show-istă, după referendum”!!!
Se mai întreabă oare cineva (din USL, în afară de Ghişe) cum rămâne cu cei şapte virgulă patru milioane?!
August 29th, 2012 at 9:43 pm
Elwis nu se dezminte! Unde nu-i cap, vai de picioare! Am senzatia ca unii din USL se chinuie din rasputeri sa il faca pe Basescu simpatic. Cred ca in cele din urma vor reusi. Succes!