Norii mei

Ca orice marinar vânjos a visat să-şi ducă iubita blondă cu barca pe lac. Numit şef de echipaj, a dorit să-şi voiajeze iubita cu vaporul pe mare. Devenind căpitan, înfrunta oceanele cu acelaşi vis blond în minte.

Are un singur gând de când a ajuns comandant: să-şi plimbe iubita cu vaporul cel mare. Ei doi, dându-se cu ţara pe valurile lumii – un vis împlinit. El ţine cârma şi, drăgăstos, o lasă şi pe ea să învârtă timona în stânga şi-n dreapta, amuzându-se de mersul fără noimă al ţării.

Cârma se-nvârte în gol iar vaporul cel mare rugineşte prematur. Motoarele i s-au stricat şi ia apă prin toate găurile. Numai iubita nu ia apă, ci se visează singură pe puntea de comandă.

Povestea pare că se va sfârşi trist pentru marinar. Distrugând visul vaporului, a ajuns comandantul unei Epave, iar blonda îşi va cumpăra propriul ideal cu care face croaziere la depărtare mare.

(N.B. Seamănă mai degrabă cu compunerea unui elev de clasa a cincea, în niciun caz nu poate fi o lectură liberă a istoriei recente a României. Şi totuşi…)