Feb 23

Istoria recentă este marcată de disputa SIE-SRI. Poveste veche, spusă pe tăcute. Astăzi precauţiile sunt considerate inutile, să fie limpede pentru toţi că şi ţara noastră e condusă de elita transnaţională de securitate, ca lumea întreagă.

Imediat după ’89 securitatea redivivus a populat partidele cu cadre proprii sau cu lideri spontani, ce urmau a fi îndrumaţi din umbră. Sindicatele, presa, toată suprafaţa de joc au fost ocupate cu pioni, dame şi nebuni de folos Securităţii, marea învingătoare, ce dobândise şi singurul lucru ce-i lipsea în comunism – puterea economică.

Vremurile trec şi viaţa se rafinează. A început creşterea pe îndelete a puietului, s-au deschis proiecte de viitor, investindu-se în carierele unor tineri împinşi în faţă ca titulari sau rezerve pentru garniturile ce vor gestiona România. Pepinierele mai vechi, ca fostul Institut de economie mondială, s-au refăcut în diverse centre de pregătire regionale, precum Clujul, permanent furnizoare de jucători şi de grupări de acţiune.

Când vremurile devin tulburi dispar eleganţele şi discreţiile. Să pui sub reflectoare, încât nimănui să nu-i vină să creadă că ceeea ce vede la televizor ca partid nou e, în fapt, unul format exclusiv din ofiţeri de securitate şi că jocul lor se face fără a mai păstra vreo urmă de disimulare, este mai puţin un act de ocultare şi mai mult expresia aroganţei, a cinismului vremurilor în care democraţia funcţionează în folosul lor, alegerile se fac dintr-o listă închisă, tot a lor, aşa cum şi numărătoarea voturilor tot lor le revine. Turma ar trebui să se obişnuiască cu această nouă stare de lucruri: câinele de pază a luat locul păstorului şi-i place atât de tare, încât nu vrea să mai renunţe la el pentru nimic în lume.

Numirea lui MRU ca prim-ministru, în fapt scoaterea sa în arenă pentru viitoarea competiţie prezidenţială, a însemnat victoria SIE în faţa SRI, care avea un candidat propriu în George Maior. Binevoitor cu noul prim-ministru şi parcă scris mai întâi în engleză, discursul lui Victor Ponta a scandalizat. Poate că naşul său, acelaşi George Maior, l-a avertizat că, dacă vrea să continue jocul de putere, e cazul să dea un semnal de supunere, altfel va deveni şi el o speranţă pe tuşă. Discursul-semnal a fost rostit probabil cu regret pentru Crin Antonescu, cel care din titular pare să fi ajuns rezervă în meciul  pentru Cotroceni. Dar fără remuşcări, deoarece Antonescu şi-a făcut-o singur, lăsând în mod consecvent să se întrevadă că nu e consecvent, că are comodităţi şi nervozări mult prea personale, că nu agreează zborurile transatlantice şi, în concluzie, îi lipseşte docilitatea care menţine încrederea selecţionerului din transnaţionala de securitate.

Mulţi au aşteptat să vădă primele mişcări ale lui MRU în noua sa postură, dorind a fi surprinşi de soluţii sclipitoare, de proiecte economice eficiente, de acţiuni care să denote prezenţa în fruntea guvernului a unuia care a fost îndelung instruit pentru a lua puterea. Când colo, unificarea orarului în instituţiile publice, nişte bâlbe cu tablourile şi icoanele de pe pereţi, câteva enervări… Doar atât să fi fost securitatea redivivus capabilă să pregătească pentru ţară?

Recomanda sau printeaza acest articol

| Twitter | Printeaza

4 Responses to “Securitatea schimbă generaţia”

  1. Mircea Hamza Says:

    Funia scurta de la gatul premierului Ungureanu la http://mirceahamza.com/?p=1901

  2. Sorin Says:

    Frumos spus,
    Interesant de vazut cum vom evolua lucrurile pentru MRU, timpul e f scurt, si actuala putere mizeaza pe o singura carte MRU,

  3. Dinica peromaneste Says:

    “şi ţara noastră e condusă de elita transnaţională de securitate, ca lumea întreagă” pai cam da, ca doar n-o sa ramana gloatele de capul lor. La noi nici nu se mai tine cont de mascarea legaturii intre unii si altii, ci unii si altii devin aceiasi cu mr-ungurenizarea asta.

    Pe fondul ultimului paragarf, ma intreb, de ce nu urla PSD/USL-ul?

  4. GICA CONTRA Says:

    Stind strimb si judecind drept. Ideal ar fi o Romanie neutra. O Romanie unde fostii activisti de partid si de securitate cei implicati in viata publica cel putin 2 mandate prezidentiale sa nu aiba voie sa participe la guvernarea tarii sau sa ocupe alte functii publice. Va este cunoscut acest program? Pai da a fost spus in Proclamatia de la Timisoara – Punctul 8. Din nefericire romanul era ocupat cu sarbatorirea crimei in zi de Craciun uitind ca alte forte malefice aveau sa conduca tara si care nu aveau nimic in comun cu credinta noastra cu simbolurile si valorile noastre. Daca ei inchisi de Dej si Pingelica cu ani grei de puscarie (vezi cazul Tzutzea sau pr. Gh. Calciu ) isi doreau o judecata pentru cel ce ne adusese la nivel de celenterate de arahnide de euglena verde apareau “revolutionarii” facuti la comanda cu aprobarea unei -parti a securitatii tradadtoare pro-rusia sa se instaleze la putere. De la Iulian Vlad (la care CT POPESCU marele jurnalist ii este nepot si fica acestui securist este patroana farmaciilor pe strada fiind si astazi in viata pentru ca a fost suficient de smecher sa isi puna la adapost anume secrete care il tin in viata la fel ca pe Stanculescu), Melescanu, Dorel Catarama, Galbeni, Amedeo Lazarescu, Paleologu, Besoiu, Todea, Ducu Bertzi, Mircea Diaconu prin al carui socru tatal Dianei Lupescu si el general de secu, Sergiu Nicolaescu, Iliescu, Nastase, Tariceanu, Patriciu, Guse juranlistul, Caramitru, Militaru, Magureanu, Dumitru TInu de la Adevarul, VOican VOiculescu , Patriciu cel ofiter rus acoperit apoi Sorin Rosca Stanescu si chiar artisti cu parinti secu de gen Florin Calinescu, Geanina Corondan, Luminita Anghel etc. aveau sa duca destinele tarii pe cai inimaginablie care par ireversibile. Sa nu uitam rolul negativ jucat de Ana Blandiana amanta lui Gogu Radulescu cea care l-a propus pe Emil Constaninescu si el fost jurist si trecut la geologie suspect avind parinti evrei basarabeni care avea sa semneze revinzarea Basarabiei intr-un context in care nici Iliescu nu a avut curaj sa o faca. Era grupul de disidenta controlata de Moscova prin acest Gogu Radulescu plecat in anii 40 in Kazahstan si in tors pe tancurile sovietice in ’44. Din nucleul disident controlat facea parte si Mircea DInescu cel cu soacra rusoaica ce platise cotizatia de partid bolsevic pina in ’89, Norica Niculai si multi altii Aici apar insa si securistii nationalisti condusi de Iosif Dragan, generalul Guse cel care a refuzat invazia rusa in tara ceruta de Iliescu.
    Petre Roman Neulander era fiul lui Valter Roman evreu / ungur rus nascut in URSS si care luptase pentru comunisti in Spania unde legionarii luptau pentru rege. El isi dorea o Transilvanie ungara , distrusese armata romana prin crearea lui Stalin a unitatilor Horia CLosca si Crisan si Tudor Vladimirescu care au decimat armata regala – si era condusa de Valeter Neulander Roman. In acest context dupa moartea lui Pingelica 11 generali de armata au murit suspect. In conditiile in care o ROmanie neutra nu se putea face si Proclamatia de la Timisoara fusese refuzata atit de Iliescu cel aducator de lampasi batausi si pro-rus bashka si de Emil Constaninescu sansa acestei tari era venirea tot a unui om din sistem care sa nu fie rus. Poate un securist nationalist. Asa cred ca a fost recrutat Basescu care poate avea multe defecte dar nu este bolshevik ceaa ce le-a stricat tot planul moscovit de aservire a tarii noastre in miinile lor. Nu uitati ca arhiva armatei unde includea si arhiva secu era in miinile rusilor si in proportie de peste 50% era la Moscova cu care se putea santaja noua clasa politica. Basescu a trecut in arhiva SRI tot ce a mai ramas. Categoric ca un ciil de genul Emil Constaninescu a fost facut varza de sistem. Oricine ar fi venit si incerca altceva decit Moscova dorea il terminau iute. Basescu a rezistat si a jucat o carte puternica. De aici aversitatea fata de el , apoi sabotarile economice si justitia ce era in miinile comuniste. Toti ambasadorii aveau studii la Moscova. Basescu avea sa ii elibereze din functii si sa lase loc Americii si Angliei sa ne ajute atit cit se putea speculind insa si interesul geo-strategic al tarii noastre. Sub o umbrela trebuie sa fim fie ca RUsia – CHina sau SUa. Vrem valori capitaliste atunci mergem cu SUA cea care avea sa opreasca ofensiva rusa de dupa razboiul mondial care nu avea opreliste altfel pina la Atlantic. A nu se uita acest fapt. Nu fac apologia securitatii care mi-a adus multe neplaceri eu fiind in SUA ca refugiat politic fara cetatenie romana si as putea sa fiu total inflexibil – insa nu avem alte sanse. Basescu a dovedit ca nu poate fi clintit si a a jucat bine impotriva caracatitei rosii. Apoi goana dupa bani pentru a avea de unde sa poti sa-ti valorifici si sa mentii pozitia a fost foarte grea cedind de multe ori fortelor masonice care aveau acest capital la care raspunsul Rusiei era pe masura ea avind potentialul de a cumpara tot ce le iesea in cale. Patriciu era practic facut miliardar cotizind acolo la fel ca si Roman si altii pro-sovietici.

    Va rog sa judecati corect si sa va ginditi ce s-ar fi intimplat la alegerile trecute cind VIntu si el pro-rus, Patriciu, Geoana cel care joaca la doua capete fiu de general de secu ceausist, Catalin VOicu cel prins cu mita in sac si eliberat cine stie pe ce clauze ascunse aveau sa conduca destinele tarii lui Iliescu. Nimic din ceea ce se vede azi nu ar mai fi fost posibil sa fie dusa in instanta. Este un inceput timid , greu unde exista si o populatie duplicitara plina d ebugetari spagari si lenesi sau fii ai fostei nomenclaturi care nu aveau vreun interes in a veni America acolo. Toti vor dreptate dar sa se inceapa cu veciunul. Platiti sau pentru doi mici si o bere fac greve si vorbesc ca proastele ce rid in bicicleta fara sha. Este evident ca nu s-a demonstrat pe 22 decembrie impotriva celui care a facut cu buna stiinta genocid anume Iliescu dar sagetile erau pregatite pentru acest Basescu neconfortabil pentru ei. KGB=ul este in putere la Moscova de ani de zile si sustin fortele foste comuniste din ROmania ca sa il detroneze pe neascultatorul Basescu. Din pacate nu am avut o clasa formata de elita care sa faca trecerea spre un capitalism normal. Ni s-a servit un capitalism salbatic unde s-au facut averi incredibile de catre fostii securisti si comunisti. Deci stati strimb si judecati drept si veti vedea ca nu se putea altcumva cu un popor duplicitar care o mare parte din el aplauda cind au fost scosi cu bitele de mineri cei din Piata Universitatii prin lampasii adusi ce loveau fara mila. Acum se pling de pensii taiate… etc.. cind sacul este gol. Repet nu fac apologia lui Basescu dar dintre doua rele aleg zic eu ceea ce este mai bine pentru tara… pentru greselile facute si sint destule si la el – una fiind promovarea ficei lui in functii de partid si trimisa la Bruxelles ca si altele va di judecat. Dar daca va fi judecat el sint multi care trebuiesc pusi la zid inaintea lui. Atit … .

Adauga un comentariu