Norii mei

Dacă deschizi EvZ, ziar cu moliciunea hârtiei igienice preferate de Traian Băsescu,  sau postul B1TV, televiziune autosatisfăcută de preşedintele ei, iar apoi te uiţi în stradă, trăieşti o acută senzaţie schizoidă. Realitatea de afară şi irealitatea din presa slugarnică duc absurdul dincolo de imaginaţie. Când minciuna devine grosolană, când se simte nevoia de a deforma brutal viaţa, e semn că frica guvernaţilor e mare.

Procesul de evacuare a uneia dintre cele mai toxice garnituri politice din câte a cunoscut România este ireversibil. Nu pentru că sunt două sute, două mii sau douăzeci de mii de manifestanţi în Piaţa Universităţii, ci pentru că sunt cincizeci-şaizeci de locuri în ţară unde românii au ieşit în acelaşi timp din case ca să-şi strige disperarea. Într-unul dintre aceste locuri manifesta acum câteva zile un singur cetăţean! Dar manifesta! Semănând vrajbă, Băsescu culege furtuna durerilor acumulate şi nu înţelege că demonstranţii din stradă nu sunt încă toţi în stradă, că nemulţumiţii din România rămân la fel de îndârjiţi şi mergând la serviciu, şi stând în faţa televizoarelor. E doar o problemă de timp. Întreg corpul ţării a fost cuprins de febră, doar că temperatura nu e încă maximă. Părea o boală pe care o s-o ducem mult şi bine, târâindu-ne existenţa de pe-o zi pe alta. Boala lungă, moarte sigură! Anticorpii societăţii revoltându-se trezesc la viaţă trupul letargic – o reacţie organică a României care vrea să supravieţuiască răului din interior.

Motivele ieşirii în stradă sunt foarte diverse, foarte colorate atitudinile, expresiile şi vocalizările. Ca şi cum s-ar fi desfăcut o strânsoare şi timpul deconturilor a venit brusc pentru toţi şi pentru toate. Oricare ar fi nemulţumirile sau indignările, ele se subsumează dezgustutului faţă de clasa politică ce şi-a consolidat în ultimii ani „ideologia” jafului şi a incompetenţei. Cei mai mulţi din cei care fac astăzi politică o fac doar pentru a avea acces la resurse. Politica a devenit un domeniu explicit de activitate economică, cel mai profitabil. Partidul a ajuns organizaţia ce deschide găştii calea spre comisioane, năvala spre vistieria statului. Garanţia unei prăduiri cât de mici, marele prăpăd revenind marilor politicieni, în frunte cu preşedintele României.

De aceea procesul este ireversibil. Ce vedem astăzi în stradă se va domoli sau se va intensifica. Va fi înăbuşi sau se va aţâţa, dar nu se va stinge cu adevărat până ce nu se va schimba ceva fundamental. O altă minciună, mai puternică şi mai eficientă decât cele de până acum?… Soluţiile venite din aceeaşi paradigmă nu vor face decât să întârzie, vor amâna deznodământul. Este semnul epuizării unui tip de societate. Nemaiavând limite în tâlhărie şi minciună, politicienii au anulat aproape toate posibilităţile de resetare a aceluiaşi joc-mascaradă în care puţini se fac că guvernază în numele celor mulţi şi pentru cei mulţi, dar în fapt îi tâlhăresc fără scrupule. Transa hipnotică de autoritate prin care puterea îşi ţine poporul inert în minciună nu mai funţionează.

Soluţia unui adevăr încă neconturat?… Ceva lipseşte ca problema să-şi găsească rezolvarea. Seducătorul! Cine îi mai poate face din nou pe oameni să creadă că viaţa socială nu va fi aceeaşi cacialma în care, pe oricine ar paria ei, cetăţenii, câştigă invariabil politicienii?