Norii mei

Am primit acest filmuleţ de la un prieten din Lisabona. Nu cred că ştie nici el că am făcut prospecţiuni marine trei veri, în anii studenţiei la Geofizică. Văzând imaginile, am avut pentru câteva clipe sentimentul că sunt din nou la bordul salvatorului Viteazul, pe bătrânele cargouri Moldova sau Marea Neagră, ori pe nava militară de cercetări marine Grigore Antipa, singura la acea vreme dotată cu batiscaf şi echipă de scafandri profesionişti. Eu însumi parcă am trăit în filmele lui Cousteau… Erau nave pe care Institutul de Geologie şi Geofizică, unde mă angajam vara ca muncitor necalificat, le închiria pentru prospecţiuni efectuate pe platoul continental al Mării Negre, în căutare de hidrocarburi. Trei ani la rând, din mai până în octombrie, am „arat“ de la nord la sud şi de la est la vest apele continentale ale Mării Negre.
Cu Viteazul am trăit momentele cele mai tensionate, pentru că se întâmpla să fim nevoiţi să ne încetăm activitatea deoarece salvatorul primise ordin de deplasare în marş forţat la un vapor sau la o platformă de foraj marin aflată în dificultate din cauza furtunii. Dintr-o navă bondoacă şi liniştită, care se deplasa legănându-se ca un Hopa-Mitică, făcută să revină mereu la verticală, se transforma într-o navă etanşă ce-şi tura la maximum motoarele puternice pentru a ajunge cât mai curând la cei care lansaseră SOS. Se cambra urcând fiecare val pentru ca apoi să-şi înfigă prova în şaua dintre valuri lăsând senzaţia că de aici încolo va coborî în adâncuri. După câteva secunde lungi în care aveam impresia că ne afundăm cu adevărat, prova se ridica din nou, cu greu, aruncând un munte de apă peste punţile închise etanş, acolo unde ne adunam cu toţii trăind încordaţi odată cu vasul respiraţia gâfâită a navigării pe o mare care-şi merită numele atunci când se înfurie.