S-au împlinit zece ani de la premiera piesei mele Uzina de plăceri ce a avut loc în octombrie 2012 la Teatrul Nottara. La aniversare s-a consumat acest dialog, apărut de curând în revista teatrului Nottara:
Sînziana Miloșoiu: Cum s-au întâlnit, acum 10 ani, textul dramaturgului Valentin Nicolau, cu regizorul Alexandru Berceanu şi cu trupa de la „Nottara”?
Valentin Nicolau: Poveste lungă… Textul câştigase în 1999 marele premiul „Camil Petrescu” al concursului de dramaturgie organizat de Ministerul Culturii şi, conform regulamentului concursului, urma să fie montat într-un teatru bucureştean. La acea vreme directorul Teatrului „Nottara”, Vlad Rădescu, a dorit textul. Aşa a ajuns piesa în teatru şi tot a atunci s-a produs prima tentativă de montare. A urmat o perioadă tulbure în care la direcţia teatrului s-au perindat mai mulţi directori, spectacolul rămânând în fază de proiect. În primăvara lui 2002, după venirea lui Mircea Diaconu la conducerea Teatrului „Nottara”, lucrul la piesă s-a reluat cu o distribuţie nouă şi cu un tânăr şi talentat regizor – Alexandru Berceanu. Pe Alexandru îl cunoşteam de ceva vreme, era un admirator a lui Toca. Alexandru a adus-o în echipă şi pe Ina izbăşeanu, scenografa spectacolului. În octombrie 2012 avea loc premiera.
S.M.: Un text care vorbeşte despre oameni singuri care, pentru a da un sens vieţii,… visează. O realitate tristă, dar plină de umor cinic şi de dorinţă de a supravieţui. De ce are publicul de astăzi nevoie de astfel de poveşti?
V.N.: Se regăseşte în astfel de poveşti. Disperările şi râsul salvator de pe scenă fac parte din viaţa lor. Poate că situaţiile similare de însingurare, de durere şi, în acelaşi timp, de poftă de viaţă, de nevoie de iubire şi dorinţă de a lupta pentru fiecare zi de mâine, îi face pe spectator să se înţeleagă mai bine. Să afirme cu tărie, fără dubiu, că în ciuda tuturor mizeriilor, a necazurilor, viaţa e o minune care trebuie trăită cu poftă. Citeste mai departe »
Ultimele comentarii