Comments on: Succesiunea răului

By: Agnusstick

Agnusstick — Thu, 26 May 2011 14:06:20 +0000

Aş zice că răul exemplar generează interjecţii, iar binele exemplar poate duce spre esenţe atitudinale — surprinzător, nepredicative. “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” e un exemplu (muţenia neputând fi citată).
Poate că răul cel mai mic ar fi să nu mai fim nevoiţi să alegem, ca să nu ne mai facem rău singuri şi să rămânem cu impresia dictaturii mafiote, prea puternică pentru slabele noastre puteri democratice. Altfel, politicienii ne vor răscoli la nesfârşit negativitatea, ca s-o exploateze. Cât despre pozitivitate, e din păcate mioritică, deci se sustrage, prin fatalism, exploatării.

By: Socrate

Socrate — Fri, 15 Apr 2011 14:14:07 +0000

Ma intreb care o fi raul cel mai mic, un comunism cu fata umana sau un capitalism cu fata mafiota ?

By: Andi Caragea

Andi Caragea — Tue, 12 Apr 2011 21:46:58 +0000

Șirul ăsta, persistent, de alegeri între nuanțe și grade de rău este năucitor la propriu. Ești năucit atunci când nu mai poți lega nimic într-un limbaj și singura posibilitate ca să dai de noimă este să populezi fondul de devălmășeli emanând nelegiuire cu sensuri proprii. Așa, un biet idiot poate fi luat drept un geniu malefic, prostia ajunge să bată orice calcul inteligent și să apară ca genială, ș.a.m.d

În spatele chestiunii stă însă ceva mai profund. Se știe și se poate înțelege cu un oarecare efort că o colecție de exemple bune generează prin acumulare limbaj, pe când o colecție de exemple rele nu poate genera limbaj.

Or, trăim din plin în lumea în care știrea rea e știrea cea bună, iar știrea bună-i știre rea. Colecționăm răul la toate scările și de toate sorgințile … ne răvășim limbajul, ne populăm viziunea cu închipuieli … Fără exemplarități ale binelui, cum să găsim calea? Probabil, prin rugăciune.