Norii mei

Doamnei Lucia Hossu Longin,

Bravo, iată o compunere mai murdar scrisă, stilistic depășind stadiul de delir plin de spume.

Doamnă Hossu, nu înțeleg la ce email faceți referire. Răspunsul meu din Cotidianul s-a publicat în urma solicitării unui drept la replică la textul scrisorelei dumneavostră  publicat de același ziar. Dacă n-aș fi citit în Cotidianul nu aș fi aflat că mi-ați scris o depeșă fără să mi-o trimiteți și mie. Sau nu mai realizați că ați trimis-o tuturor, chiar și ziarului, doar mie nu? Netrimițându-mi-o sperați să evitați replica mea?

De data asta vă las să vă răspundeți singură, eu limitându-mă la a vă sugera dicționarul minim al propiei voastre sincerități, dacă v-ați uita în oglinda faptelor voastre. Sunt convins că într-un efort de onestitate veți reuși să vă faceți un autoportret  inspirat pornind de la cuvintele: duplicitate, bovarism, fățărnicie, slugărnicie, impostură, arivism, falsitate, viclenie, prădător, ipocrizie, uzurpare, minciună, meschinărie, lăcomie, bani, tranzacționar, putere, trădare, șantaj, complicitate, politic, mediocritate, turnătorie, șmecherie, șiretenie, feudă, vămuire, perfidie, ticăloșie, surogat, putreziciune, corupție, diversiune, coterie…

Vă vom recunoaște chiar și în faptele pe care vă chinuiți să le ascundeți.

VN

Referitor la scrisoarea deschisă  a dnei Lucia Hossu Longin către angajații din TVR, publicată în Cotidianul în data de 16.11.2013, am a face câteva precizări, deorece numele meu este invocat ca și cum mi-ar fi fost adresată personal:

1. Doamna LHL spune că ”s-a votat suspendarea TVR Cultural sub amenințarea: dacă nu desființați Info TVR, TVR Cultural și TVR 3, guvernul blochează TVR și o reduce la câteva sute de persoane”. Minciună! Guvernul a cerut prin OUG 33/2012 un plan de măsuri pentru redresarea TVR care să aibă printre efecte și reluarea plăților către bugetul de stat, și reeșalonarea datoriilor către ANAF. Atât a cerut Guvernul, pentru simplu motiv că atât îl interesa (să-și încaseze impozitele), în virtutea competențelor pe care le are față de televiziunea publică aflată sub control parlamentar. Planul de măsuri, întocmit de Zgabercea-Săftoiu și pe care dna LHL l-a votat, a prevăzut concedierea colectivă inițial a aproape o mie de angajați și restrângerea activității TVR prin închiderea unora dintre canale. Concedierile s-au făcut ulterior într-un număr ușor redus, iar de închis s-a închis doar TVR Cultural, care consuma numai 1,72% din bugetul SRTv! Repet, propunerea de închidere a TVR Cultural a fost făcută de către conducerea executivă a TVR condusă de C. Elwis Săftoiu, protejatul dnei LHL (trebui spus motivul pentru care dna LHL l-a dorit, susținut și apărat necondiționat pe C. Elwis Săftoiu la șefia TVR: predispoziția acestuia de a se lăsa manevrat, fiind total nepriceput în management și în activitatea de televiziune, dar având o imensă dorință de a face carieră politică, dacă securistică nu s-a putut). Revin la ședința CA din data 15.08.2012, când s-a hotărât soarta TVR Cultural. După o lungă și furtunoasă ședință, reușisem, împreună cu alți colegi, printre care s-a numărat și dna LHL (chiar dacă a  avut o atitudine oscilantă pe parcursul dezbaterilor), să facem să nu se obțină vot majoritar pentru închiderea TVR Cultural. La sfârşitul ședinței, am ieșit împreună cu dna LHL din sală, țin minte că am salutat-o din cadrul ușii, la fel și pe G. Tufeanu, care ieșea în spatele meu, și am plecat bucuros că am împiedicat o crimă. Aveam să aflu abia după câteva ore că C. Elwis Săftoiu a revenit după plecarea mea și i-a convocat din nou pe toți membrii CA, mai puțin pe mine. A reluat votul sub amenințarea că va fi demis întregul CA, dacă nu votează închiderea TVR Cultural. Dna LHL, ca și alți membri, și-au modificat votul și astfel s-a luat decizia închiderii TVR Cultural. Procedura reluării votului după ce ședința de CA se încheiase, în absența premeditată a unui membru și sub amenințarea demiterii celorlalţi membri, a fost nu doar ilegală, dar și banditescă. Doamna LHL  a fost părtașă la ea, schimbându-și votul de frică să nu-și piardă scaunul, dar poate și în numele disciplinei de partid.

2. Conflictul dnei LHL cu Demeter Andras este evident legat de faptul că, prin venirea acestuia la conducerea Casei de producție TVR, dna LHL pierde controlul pe care-l deține de o lungă perioadă asupra feudei reprezentate, într-o formă organizatorică sau alta, de structura de producție film și teatru a TVR. Situația e notorie și nu necesită discuții în plus. Pe dna LHL n-o deranjează atât că Demeter Andras mai deține interimar și alte funcții în TVR (cum, de altfel, a mai deținut și nu a deranjat deloc), cât că acesta a preluat controlul asupra unui teritoriu pe care dna LHL a vrut să rămână stăpână. Tot așa cum nu o interesează multele alte nereguli din televiziunea publică în fața cărora închide ochii și pentru care ridică mâna necondiționat în cadrul mașinii de vot politic.

Dna LHL sugerează că aș empatiza cu Demeter Andras pe motiv că acesta va viziona un film făcut după o piesă de-a mea ”Zi că-ți place!”. Nu înțeleg care e legătura, doar dacă dna LHL presupune că Demeter Andras va veni la avanpremiera filmului nu în calitate de spectator, ci de cenzor, ceea ce nu cred că va fi cazul. Dna LHL uită să amintească aici câte piedici, pe care le cunoaște nemijlocit, i-au fost puse regizorului Cornel Mihalache – realizatorul filmului ”Zi că-ți place!” de către C. Zgabercea și C.Elwis Săftoiu, piedici care au dus la întârzierea filmărilor și au făcut să existe permanenta amenințare că ”Zi că-ți place!” nu va fi difuzat niciodată, fiind un film politic care s-ar putea să deranjeze. Revenind la Demeter Andras, amuzantă mi se pare catalogarea lui de către dna LHL ca ”omul lui Băsescu”, în condițiile în care până mai acum câțiva ani dna LHL a fost o consecventă susținătoare a lui Traian Băsescu, mai precis până când s-a prefigurat prima procedură de suspendare a președintelui. De altfel, și ceilalți președinți ai României au avut parte de același tratament schimbător din partea dnei LHL, la începutul mandatului de preaslăvire, în apropierea sfârșitului, de vehementă contestare.

3. Referirea dnei LHL la premiile APTR este un răspuns la aprecierea mea: ”premierea ultimului Jurnal Cultural al defunctului TVR Cultural este expresia unei perversităţi sinistre – călăul şi-a premiat victima pentru ultima ei răsuflare”. Cred că nu m-am înșelat făcând această apreciere, cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani cel puțin, premiile APTR s-au pervertit PE alocuri din considerații politice sau generate de interesele personale ale dnei LHL, cea care le girează în fapt.

La modul general, dna LHL devine vocală când un interes îi este amenințat sau când are în vedere să mai obțină ceva. Un ultim exemplu petrecut s-a consumat înaintea numirii directorului la departamentul Sport al TVR. Dna LHL și-a terfelit la RealitateaTv propRiul pupil, pe C. Elwis Săftoiu, acuzându-l de relații oculte cu dna Camelia Voiculescu, ce ar fi făcut o vizită secretă în sediul TVR din str. Moliere cu scopul preluării acestuia. La o zi-două C. Elwis Săftoiu îl numește director interimar al departamentul Sport pe Emil Hossu, fiul dnei LHL, și toată povestea cu dna Camelia Voiculescu este îngropată. Tăcere mormântală.

Toate aceste tragi-comedii bovarice ar fi suportabile dacă ele nu ar fi afectat semnificativ negativ destinul TVR din ultimii ani. Dar cum e vremea duplicitarilor și a impostorilor, atunci și povestea TVR se confundă cu povestea României.

În ultimul timp se vântură în presă tema publicității la TVR. Propunerea lui Sorin Roșca Stănescu de a interzice televiziunii publice difuzarea de publicitate este în strânsă legătură cu incapacitatea și lipsa de interes (=competență) a conducerii TVR pentru creșterea audiențelor, deci implicit veniturile din publicitate. Este și o soluție de a „răsplăti” televiziunile private care și-ar împărți astfel banii pe care până acum îi încasa TVR. Bani puțini, din ce în ce mai puțini din cauza scăderii constante a audiențelor – astfel, dacă în anii 2004-2005 se încasau aproape 20 de milioane de euro, în 2013 se estimează aproximativ 8-9 milioane de euro –, dar care contează în vremuri de criză. Nu știu dacă propunerea lui S. Roșca Stănescu exprimă politica PNL, dar pare că este de conivenţă cu interesele lui C.E. Săftoiu, pentru care este important să-i vină cât mai mulți bani de cheltuit și nu să se străduiască să-i câștige făcând audiențe care ar crește veniturile din publicitate. Atitudinea lui C. Elwis Săftoiu e specifică oricărui conducător nepriceput ce alege mereu soluția „să i se dea”. Calculul lui e simplu: va pierde 8-9 milioane de euro prin anularea publicității, dar va câștiga 25-30 de milioane de euro în cazul în care taxa pe serviciul public de televiziune se va majora cu 25% (de exemplu, pentru persoane fizice, de la 4 lei, cât este acum, la 5 lei pe lună). Un câștig anual de aproape 20 de milioane de euro numai bun de vămuit.

Din toamna anului 2002, TVR are un regim restrictiv de difuzare a publicității, față de celelalte televiziuni private – maxim 8 minute pe oră, față de maximum 12 minute cât i se permite unei televiziuni particulare. În plus, calupurile de publicitate la TVR nu au voie să întrerupă programele, difuzându-se doar între acestea. Majoritatea televiziunilor publice din Europa au patru surse de finanțare: taxa pe serviciul public de televiziune (licence fee), venituri din publicitate, venituri proprii (din vânzări de drepturi Tv, din comercializarea produselor proprii etc.) și alocări de la bugetul de stat (în general pentru retehnologizări și pentru unele cheltuieli ale stațiilor ce emit în străinătate). Notorii sunt două situații extreme: cazul BBC, care nu difuzează publicitate, și cazul televiziunii publice spaniole, care „trăiește” doar din publicitate. Cei care au vânturat subiectul anulării publicității la TVR au invocat în mod repetat cazul BBC, dar au uitat să adauge că BBC generează venituri proprii imense pentru că fac performanță. Produc programe de calitate cu audiențe mari, domină piața de televiziune, fiind unul dintre cei mai mari producători și exportatori de programe de televiziune din lume. BBC consumă mult, pentru că produce imens la un standard înalt de calitate. BBC își confirmă permanent statutul de „navă amiral a industriei de televiziune britanice”. Este finanțată fără rezerve de cetățeanul britanic, deoarece acesta respectă instituția publică BBC pentru ceea ce ea face pentru el. Și se mai uită „un amănunt” că la BBC conducerea este numită de opoziție, pe când, în România, TVR este feuda politică pe care și-o trec de la unii la alții toți politicienii de cum vin la putere.

De ce varianta cu patru surse de finanțare este cea mai răspândită? Taxa pe serviciul public de televiziune (care are și ponderea cea mai mare din venituri) leagă direct televiziunea de „stăpânul” ei – cetățeanul, și nu politicianul, ca la noi. Publicitatea ține trează starea de competiție pe piață atunci când televiziunea publică produce divertisment sau alte programe similare cu cele ale posturilor private. Grija pentru veniturile din publicitate, direct proporționale cu performanțele de audiență, este un factor de menținere a capacității de a performa în raport cu competitorii. Este stimul, dar și măsură pentru managementul de calitate. Audiențele nu sunt un scop în sine și o televiziune publică nu le râvnește cu orice preț, însă ele sunt cele care reflectă obiectivul de a avea cât mai mulți telespectatori, căci o televiziune publică fără un public este un nonsens.

În situația de astăzi a TVR este periculos să i se reteze sursa de finanțare din publicitate, măcar și pentru faptul că este una dintre ultimele legături pe care actuala conducere le mai are cu realitatea, cu performanța, cu buna gestiune. Fără publicitate (= audiențe = performanță) actualul management al TVR va putea ascunde „justificat” audiențele dezastruoase pe care le obține în raport cu resursele imense pe care le cheltuie și se va cufunda și mai mult în risipă, în bunul ei plac, în proiecte păguboase și divertisment suburban. Atunci chiar nu va mai conta cine și câți se uită la Televiziunea Română, în afară de publicul manelist pe care îl atrage în ultimul timp.

În perioada 20 – 31 august 2013, are loc Undercloud – festival de teatru independent (de orice) la Muzeul Ţăranului Român. Participanţii la festival se vor putea bucura de 28 de spectacole de teatru, teatru-dans, teatru-acrobatic, spectacole lectură şi teatru-concert.

În data de 28 august, la ora 21.00, în Sala Mică (Clubul Ţăranului) va avea loc spectacolul-lectură “Aleluia” de Valentin Nicolau. Piesa de teatru “Aleluia” face parte din volumul Poveşti din al nouălea cer, apărut la Editura Nemira în 2012. Citeste mai departe »

Un echivalent pentru Indignaţi-vă! este Deşteaptă-te!, doar că, în fapt, imperativul din imnul  naţional a depăşit rareori starea de declaraţie cântată. O atitudine pe care am falsat-o cel mai adesea. În cazul românilor, predispoziţia spre indignare are ritmuri istorice de exprimare mult mai lente. „Vegetal” sau nu, poporul român a fost mai degrabă „antrenat” să se supună voinţei altora, dobândind o capacitate de a suporta demnă de remarcat, reflectată în puţinele momente în care şi-a contrazis propria înţelepciune conform căreia „capul plecat sabia nu-l taie”. Până şi alegerea conducătorilor a fost privită ca o fatalitate, suportată cu stoicism, mai ales atunci când şi-a dat seama că nu doar s-a înşelat, ci s-a şi lăsat furat. Totuşi, afirmaţia că „mămăliga nu explodează” s-a dovedit a fi falsă în 1989. Asta nu înseamnă că, la peste douăzeci de ani de la Revoluţie, românii fac deja diferenţa dintre a supravieţui istoriei şi a o scrie. Citeste mai departe »

Motto: „Performanța lui Claudiu Săftoiu este una istorică și nu este un record național, ci un record mondial. A condus timp de șase luni o televiziune unde s-au închis două posturi din şapte, iar producția proprie a fost sistată în proporție de 90%. Pentru acest fapt primește salariu întreg…” (CS – angajat TVR)

Nimeni nu s-a îndoit că TVR avea nevoie de o restructurare. Avea nevoie de o regândire în ansamblu a activității, a mijloacelor și a modalităților pe care le poate astăzi aborda ca să-și îndeplinească misiunea de televiziune publică. Trebuia să reintre în propria-i contemporaneitate, pe măsura posibilităților și a nevoilor românilor.

Spre deosebire de oricare altă televiziune comercială, unde spectatorii sunt consumatori, în cazul unei televiziuni publice spectatorii sunt cetățeni. Alături de alte instituții fundamentale ale statului de model european, media publică face parte din fundația pe care se sprijină întreaga societate democratică, dar și elementele care definesc spiritul ei național. Tocmai aceste instituții fundament și cu caracter profund național au fost dinamitate sistematic în ultimul deceniu. Nici televiziunea română nu a scăpat proiectului de demolare. Mai întâi au fost trimiși la conducerea ei conducători incompetenți și lacomi care împreună cu acoliții lor au devalizat sistematic. Au jefuit pentru ei și pentru partidele care i-au susținut, dar la fel de mare a fost dezastrul făcut prin incompetență. De altfel, combinația de prostie și răutate/furăciune a dat efectul cel mai devastator. A pustiit. Citeste mai departe »

  Ultimele articole din acest volum nu au mai apărut în presa scrisă, ci doar pe noriimei.ro preluate ulterior şi de câteva publicaţii online. Până la articolul „Singura cale spre Cotroceni”, Marius Tucă obişnuia să-mi spună „te public cu religiozitate”. Zâmbeam şi nu mai comentam când mi-o repeta. În fapt, tot ce-i trimeteam apărea imediat a doua zi în Jurnalul Naţional. Acel articol  nu a mai apărut, fără nici o explicaţie. Marius Tucă a tăcut cu aceeaşi religiozitate. Tot de la acel articol a încetat şi preluarea articolelor mele de căte cotidianul.ro. Cornel Nistorescu, care până atunci mă ruga insistent să-i dau „marfă” pentru Cotidianul şi dacă se poate exclusivităţi, a tăcut şi el brusc şi definitiv. Eu am continuat să scriu comediografii politice dar nu am mai trimis nimănui nimic, le-am publicat pe blogul meu. Citeste mai departe »

S-au împlinit zece ani de la premiera piesei mele Uzina de plăceri ce a avut loc în octombrie 2012 la Teatrul Nottara. La aniversare s-a consumat acest dialog, apărut de curând în revista teatrului Nottara:

Sînziana Miloșoiu: Cum s-au întâlnit, acum 10 ani, textul dramaturgului Valentin Nicolau, cu regizorul Alexandru Berceanu şi cu trupa de la „Nottara”?

Valentin Nicolau: Poveste lungă… Textul câştigase în 1999 marele premiul „Camil Petrescu” al concursului de dramaturgie organizat de Ministerul Culturii şi, conform regulamentului concursului, urma să fie montat într-un teatru bucureştean. La acea vreme directorul Teatrului „Nottara”, Vlad Rădescu, a dorit textul. Aşa a ajuns piesa în teatru şi tot a atunci s-a produs prima tentativă de montare. A urmat o perioadă tulbure în care la direcţia teatrului s-au perindat mai mulţi directori, spectacolul rămânând în fază de proiect. În primăvara lui 2002, după venirea lui Mircea Diaconu la conducerea Teatrului „Nottara”, lucrul la piesă s-a reluat cu o distribuţie nouă şi cu un tânăr şi talentat regizor – Alexandru Berceanu. Pe Alexandru îl cunoşteam de ceva vreme, era un admirator a lui Toca. Alexandru a adus-o în echipă şi pe Ina izbăşeanu, scenografa spectacolului. În octombrie 2012 avea loc premiera.

S.M.: Un text care vorbeşte despre oameni singuri care, pentru a da un sens vieţii,… visează. O realitate tristă, dar plină de umor cinic şi de dorinţă de a supravieţui. De ce are publicul de astăzi nevoie de astfel de poveşti?

V.N.: Se regăseşte în astfel de poveşti. Disperările şi râsul salvator de pe scenă fac parte din viaţa lor. Poate că situaţiile similare de însingurare, de durere şi, în acelaşi timp, de poftă de viaţă, de nevoie de iubire şi dorinţă de a lupta pentru fiecare zi de mâine, îi face pe spectator să se înţeleagă mai bine. Să afirme cu tărie, fără dubiu, că în ciuda tuturor mizeriilor, a necazurilor, viaţa e o minune care trebuie trăită cu poftă. Citeste mai departe »

După ani în care am strigat din toţi rărunchii împotriva abuzurilor, a minciunii şi a jafurilor portocalii, constatăm că e loc de mai mult. Supralicitarea răului pe care o vedem astăzi ne duce cu gândul la vorba din lac în puţ.

Dacă în trecut impostura începea să-şi facă loc în straturile puterii, acum impostura a ajuns la guvernare. Ceea ce era odinioară o condiţie pentru ascensiunea în ierarhia instituţiilor publice – calitatea de membru PCR – astăzi e înlocuită cu apartenenţa la Securitatea redivivus, principalele posturi de conducere fiind ocupate doar de ofiţeri mai mult sau mai puţin acoperiţi. Sau, în varianta cu pretenţii şi zorzoane, ceea ce reprezenta odată carnetul de membru de partid, azi este şorţuleţul. În fapt, acelaşi lucru, securiştii redivivus impregnând toate organizaţiile discrete, uneori până la identificare. Competenţa profesională şi umană este înlocuită de fidelitatea faţă de partid, faţă de reţeaua de informatori, faţă de „elita” care în România a ajuns comèdie obscură de operetă.  Contează doar abilitatea de a jefui spaţiul public din interiorul unei găşti ajunse la putere. Nu mai există ruşine, totul se face în dispreţul legii, cu ură pentru cei „din afară”, dezvoltând din spiritul de gaşcă o veritabilă cultură aroganţională a haitei. Citeste mai departe »