După ani în care am strigat din toţi rărunchii împotriva abuzurilor, a minciunii şi a jafurilor portocalii, constatăm că e loc de mai mult. Supralicitarea răului pe care o vedem astăzi ne duce cu gândul la vorba din lac în puţ.
Dacă în trecut impostura începea să-şi facă loc în straturile puterii, acum impostura a ajuns la guvernare. Ceea ce era odinioară o condiţie pentru ascensiunea în ierarhia instituţiilor publice – calitatea de membru PCR – astăzi e înlocuită cu apartenenţa la Securitatea redivivus, principalele posturi de conducere fiind ocupate doar de ofiţeri mai mult sau mai puţin acoperiţi. Sau, în varianta cu pretenţii şi zorzoane, ceea ce reprezenta odată carnetul de membru de partid, azi este şorţuleţul. În fapt, acelaşi lucru, securiştii redivivus impregnând toate organizaţiile discrete, uneori până la identificare. Competenţa profesională şi umană este înlocuită de fidelitatea faţă de partid, faţă de reţeaua de informatori, faţă de „elita” care în România a ajuns comèdie obscură de operetă. Contează doar abilitatea de a jefui spaţiul public din interiorul unei găşti ajunse la putere. Nu mai există ruşine, totul se face în dispreţul legii, cu ură pentru cei „din afară”, dezvoltând din spiritul de gaşcă o veritabilă cultură aroganţională a haitei.
Guvernanţii îşi disimulează incompetenţa apelând la farsă, încercând să pară asemenea celor care şi-au dobândit în mod onest calificativele profesionale şi sociale. Iar farsa umple spaţiul public, transformând excepţia în regulă de joc. Se ajunge la situaţia absurdă ca celor autentici să le fie jenă de a avea un doctorat, pentru că armate de impostori l-au dobândit fără să-l merite. Se jenează că au avut cândva o funcţie publică, ce ulterior a fost terfelită de ocupanţi care au redus-o la condiţia de slugă politică, jefuitor pentru partid.
Mascarada incompetenţei a luat locul spectacolului de valoare. Parodia umple spaţiul public golit de ierarhii de valoare, părăsit de oamenii cu bun-simţ, ce se retrag din faţa ofensivei agresive a impostorilor. Politica românească a ajuns un Mercato pentru fotoliile parlamentare, finanţat de buruienile populismului hrănit de sărăcie şi disperare. În ţara-pârloagă Gigi Becali e impus pe listele PNL, indignând indiferent de galerie. Şeful de partid, bucuros de „cash”-ul obţinut, uită de ditirambii revărsaţi în numele minimei moralia, pe vremea când se afla în opoziţie. Iar aliatul său îşi justifica politica de stadion prin condiţia sa de microbist, de fan al echipei finanţatorului. Politică de mahala a unor băieţi care confundă şmecheraşul de cartier cu bărbatul de stat!
Transhumanţa politică n-o mai înfierează nimeni. Ritmul ei electoral este grăbit doar de crivăţul dosarelor penale. Neavând nevoie de nicio pregătire cu adevărat, ci doar de diplome achiziţionate ieftin, meseria de politician e la mare căutare. Escrocul are calificarea de face bani mulţi din promisiuni, din iluzii, deci e la locul lui în politică. Şmenarul simte că schimbând valuta în politică va da lovituri, tot aşa cum a finanţat şi fotbalul. Saltimbancul, măscăriciul, făcând poporul să râdă… Inculpatul, fugind de justiţie… Cu toţii vor câştiga înzecit, însutit, înmiit. Ei sunt politicienii „meseriaşi” ce ajung vătafi pe tarlalele unei ţări care nu mai este stăpânită de poporul său.
Cetăţeanul, redus la condiţia de telespectator mioritic, se consolează, spunându-şi „se putea şi mai rău”, prin această înţelepciune anticipându-şi, de fapt, ziua de mâine. Dând un dreptul pentru o distracţie în plus, a lăsat ca politica să nu mai aibă în vedere omul, ci turma. Atunci, e firesc ca politica s-o facă ciobanii.
November 1st, 2012 at 12:25 am
Inainte de alegeri, PNL-ul se zbate intre pesedizare si becalizare…
In urbea ciobanului Bucur, Becali se revendica, acum ceva timp. de la imparatii Bizantului: asta trebuie ca a pus in umbra familia Bratianu …
Pentru cei care bratienii nu sunt “aia de la scara B”, votul in alegeri va fi imposibil, vor vota totusi PNL-ul ,,,
USL-ul este o constructie politica formata doar din co-presedinti, randurile aliantei par numeroase numai datorita realizatorilor si invitatilor A3 …
In loc sa puna umarul … la constructie, unii membri PSD pun … talpe(ş) …
(vezi alegeri prezidentiale, vezi Ioan Rus la referendum, vezi cumetrii, increngaturi, vezi Ponta la Neptun – binemeritat, dupa referendum, vezi Ponta la Oltchim, vezi Ponta la guvern …),
… incat co-presedintii vin in nas (mai mult Crin, dar nici el prea tare) …
Membrii PNL ar avea ce sa puna, dar n-au unde …, asteapta probabil congresul …
Românii ce (mai) asteapta?
10 Mai!!!
November 1st, 2012 at 9:03 am
intrebare: mai exista pe pamant romanesc un politician care sa fie OM, CULTIVAT, CORECT? un politician care sa inteleaga geniala simplitate a expresiei : ce tie nu-ti place, altuia nui- face? eu spun ca nu. pentru ca si cel pornit la drum ca un OCC va fi pervertit de caracatita hulpava si imorala a partidului din care face parte, daca nu pervertit si asimilat, atunci scuipat ca indigest. mai exista luminita de la capatul tunelului?
November 1st, 2012 at 10:51 am
Nadia!
Raspunsul este mai sus: 10 Mai!
Daca iti doresti politicieni damboviteni, harghiteni, plescoieni, boc-cluj-napoceni, hrebenceni, basieni, etc. (celule stem iliesciene), pe filiera 8 mai (infiintarea PCR, pentru cititorii care nu stiu), ai ce se vede pe tot intinsul patriei si noi ceilalti avem motive serioase s-o “intindem” din tara de care trag si intind mai sus pomenitii politicieni …
Daca iti doresti oameni de stat pe filiera 10 Mai (cititorii care nu stiu sunt invitati sa dea cu goaghelu’), acestia se mai gasesc, depinde de ce anume isi doreste poporul si – daca isi doreste – depinde DACA actioneaza in acest sens … ori in vreun sens …
Intre 8 mai si 10 Mai, exista 9 mai …
Am crezut in Decembrie ’89 ca ziua de 8 mai va disparea din calendar si ca luna va avea doar 30 de zile: ei bine, da, in curand luna mai va avea doar 30 de zile prin disparitia zilei de 1 mai deopotirva cu toate locurile de munca din tara …
November 1st, 2012 at 11:12 am
Daca Ponta la guvernare … guver’n-are .. se vede ca n-are, ma intreb: USL-ul pentru Presedentie ARE? Atunci cand unul din cei doi membri ai binomului nu functioneaza, cum ramane cu celalalt?
(Definitie: BINÓM, binoame, s.n. Expresie algebrică formată din doi termeni (monoame) separați de semnul + sau -. – Din fr. binôme.)
Deci binom vine din frantuzescul binôme, nu de la frantuzescul bonhomme! Suntem satui de bonomiile sterile care devarsa din talk-show-uri.
Si apoi stai sa vezi cand “expresia algebrica” devine algoritm de guvernare …
November 4th, 2012 at 8:23 am
ma gandesc ca tot ce se intampla la noi seamana cu semnele sfarsitului lumii asa cum o cunoastem noi. mereu au fost hoti la guvernarea romaniei si pana la a se numi romania a celor trei tari romanesti. nimic nou sub soare. o fi ceva diabolic in genele noastre. ceva care ii face pe romanii de buna credinta sa aleaga ca idiotii si pe alesi sa devina hoti si criminali. regalitatea, asa cum se prezinta ea la ora actuala, mi se pare slaba. e nevoie de un potop sa spele mizeria groasa de zeci de ani.un potop cu forta unui tun de apa! la noi jegul e atat de gros incat a devenit o fiinta vie! pentru romania, in forma actuala, nu mai exista sperante.ne-au impartit, feliat, la taraba UE. numai noi nu stim. sau stim dar de unul singur ce poti face?