Impreună un nou început
Pe patul de moarte, Iţic îi dictează Raşelei: „Lui Ştrul îi las 25000, pentru Şloim 20000, lui Şmil îi las 25000…” La un moment dat Raşela îl opreşte: „Iţic, dar tu n-ai banii ăştia! Tu n-ai nici un sfanţ!” Iţic o priveşte îngăduitor şi îi răspunde radios: „Tu, Raşelă, gestul contează!”
Acelaşi raţionament pare să fi fost şi laitmotivul campaniei electorale care a aruncat din toate părţile politice mii de kilometri de autostradă, salarii şi pensii de nababi, lapte şi miere din belşug. Doar viaţa de apoi a mai rămas netocmită, căci tot ce este pământesc a fost deja promis. Până şi lucrul care sperie o lume întreagă, criza financiară americană, a devenit în opinia lui Tăriceanu o oportunitate pentru români.
Avem posibilitatea de a ne cumpăra case ieftine în SUA, dacă în România n-avem nici o şansă. Supralicitând, Geoană promite 20000 de euro şi alte năzbâtii financiare fiecărui român pribeag întors acasă. Parcă şi văd câteva şatre înconjurând sediul PSD pentru a-i umfla liderului social-democrat banii promişi. Aritmetica elementară ar da pentru numai o sută de corturari (nu cărturari!) un buget de două milioane de euro, bani publici! La toate acestea, vine şi Contabilul Mengele, ministrul neSănătăţii, şi dă compensate fără număr la tot poporul. Personajele invocate par a fi expresia unor cazuri clinice de politică schizoidă, în care electoratul se presupune că e fundamental şi iremediabil oligofren.
Mai de efect au fost totuşi partidele de sex oral, mai ales cele filmate pe ascuns. Se povesteşte că atunci când s-au strâns la sfat greii PSD, încercând să oprească scandalul ce stătea să izbucnească odată cu difuzarea înregistrării video în care protagonista orală părea a fi o camaradă doamnă secretar general, o altă colegă de partid, auzind numele presupusei eroine, ar fi exclamat uşurată: „Bine că n-am fost eu!” De aceea, cred că nu este important să se ştie numele femeii care prestează în filmuleţul ce rulează pe net. Ar fi de ştiut însă cine e cetăţeanul care, bucurându-se de priceperea doamnei politician, a pus la cale abjecta filmare.
Târfa, de data asta, poartă nume bărbătesc. Revenind la genul consacrat al cuvântului, putem invoca şi alte situaţii similare, mai casnice sau doar mai perverse: tricotatul la televizor (filmat cu acordul interpretei) şi jocul de-a memoria slabă sau „câţi ani, 28 sau 32? Răspunsul: Am uitat!” – atunci câd vrei să pari mai virgină în raport cu propriile minciunile electorale. Celebrele protagoniste, Udrea şi Turcan, două doamne, cu ascensiune politică şi maximă competenţă legate intim de Băsescu şi Stolojan. E firesc ca într-o republică în care ştirile de primă pagină sunt ţinute de vedete XXX, şi evenimentele puterilor în stat să stea sub semnul pornopoliticii.
Chiar Istoria e uneori o târfă… respectabilă. Memorează doar ce-i capabilă să surprindă şi nu neapărat ce s-a întâmplat cu adevărat. C.P.Tăriceanu va rămâne în anale ca al doilea prim-ministru liberal, după Gh. Tătărescu, ce a reuşit performanţa să stea în funcţie un mandat complet şi care-şi lasă partidul la sfârşitul guvernării la o onorabilă cotă de aproape 20% în preferinţele electoratului. Istoria nu va reţine că, de fapt, Tăriceanu este un „personaj colectiv”. Mai precis, că performanţa se datorează în special acelora care l-au susţinut din umbră şi în tăcere, numai pentru motivul că Băsescu l-a ridicat la înaltul grad de prim-adversar. Reacţia negativă, vecină cu ura, pe care Băsescu a răspândit-o în divesele medii ale puterii, a generat o coaliţie neexprimată public explicit şi care i s-a opus permanent, găsindu-şi ca principală formă de acţiune susţinerea necondiţionată a lui Tăriceanu, victimă sigură altfel.
Dintr-o ciucă a bătăii sortită să părăsească rapid ringul politic, Tăriceanu a ajuns un moto-flăcău ce pare în ochii Istoriei vânjos nevoie mare dacă i-a rezistat patru ani „bestiei” de la Cotroceni. Numai că, lucizi fiind, auzindu-l şi văzându-l în ultimul timp pe veritabilul Tăriceanu, începe parcă să-ţi devină simpatic Băsescu şi să te întrebi dacă luptând împotriva unui rău n-ai făcut un rău şi mai mare.
România, ţară de poveste cu multe personaje colective şi puţini eroi.
***
Au trecut şi alegerile. Bătălia s-a dat pentru cine va administra criza ce a avut răbdare cu noi şi ne-a aşteptat ca mai întâi să ne alegem. Oricare ar fi montajul politic câştigător, aproape că nu mai contează, diferenţele vor fi minime. România va rămâne încă mult timp încremenită în faţa televizorului, nevenindu-i să creadă ce scrie pe ecran: „Azi a fost înmormântată femeia moartă într-un triunghi conjugal. Urmează: Sfârşitul lumii!”
Mai aude careva că Haaretz l-a anunţat pe Băsescu că a pierdut alegerile prezidenţiale din 2009?!
Recomanda sau printeaza acest articol