Norii mei

„Traian Băsescu vrea să rămână în istorie… semnătura lui seamănă cu cea a lui Ludovic al XIV-lea, nici măcar Napoleon n-avea o semnătură atât de grandioasă!” – a declarat nu demult Theodor Paleologu. Remarca juniorului, pentru care părintele său s-a mai răsucit o dată în pământ, ar putea fi pusă pe seama degenerescenţei manifestate prin delir slugarnic faţă de Stăpânul care i-a dat un loc în rândul lichelelor personale, dacă n-ar întregi firesc portretul grotesc al unui preşedinte impostor.

De n-ar fi dovedit că e o hahaleră, Băsescu şi-ar fi putut salva imaginea publică prin poza de miliţian gălăgios care caută hoţii şi-n gaură de şarpe, după ce tot el i-a lăsat să fugă. Un tablagiu cu instinct de mahala, iubit de şuţi şi târfe, ca un tătuc protector. Darnic cu jefuitorii care l-au plătit, se mulţumeşte acum doar să supravieţuiască. Până şi lumpenului, care îl considera „mişto”, nu-i mai inspiră decât lipsă de consideraţie. Şi, fără respectul mahalalei, este un om sfârşit… Cui i-a fost frică în toţi aceşti ani în care a domnit şi cine l-a ascultat orbeşte? Şantajabilii, securiştii veroşi şi toţi cei puşi pe căpătuială cu orice preţ. Cei cărora nu le-a fost teamă că pot fi „traşi” de dosarul ce ascunde o nemernicie nepedepsită au trăit în faţa preşedintelui farsor, mai devreme sau mai târziu, doar sentimentul de dezgust.

Traian Băsescu este marele vinovat, dar răul e mai profund, excede persoana sa, chiar dacă el a fost tartorul legiunilor. După cum evoluează lucrurile, se apropie un deznodământ, jalnic sau tragic, care va pune capăt celei mai păguboase domnii pe care România a avut-o în istoria modernă. Cel care a fost şi este încă pe cale să facă ţăndări o ţară, să distrugă o naţiune, nu a reuşit de unul singur amploarea dezastrului în care ne aflăm. Cohorte de slugi i-au multiplicat ura, i-au împrăştiat veninul, punându-i în aplicare demolarea.

Nu trebuie repetată greşeala de a identifica durerea şi dezastrul unei epoci numai cu persoana conducătorului. Smulgând tulpina buruienii doar îi amâni înmulţirea. Va reapărea la suprafaţă şi mai viguroasă. Răul e prolific, are rădăcini adânci şi se regenerează mai puternic atunci când este doar plivit. Exorcizarea nu e o lucrare pe care omul să o poată săvârşi de unul singur, nicidecum sumar şi în grabă. Altfel, totul se va rezuma la eterna poveste a Ţapului ispăşitor. Şi, spre uluirea noastră, vom vedea că primii care-l vor judeca pe Băsescu vor fi udrele, bercenii, videnii, bocii şi alte specii însetate de „sângele dreptăţii”. Se vor reinventa ducând mai departe sămânţa răului să rodească, sufocând viitorul.