Norii mei

Notă informativă semnată Mioriţa

„Ce fel de oameni putem fi, dacă despre noi nu se află decât în cazul unui eşec?!” – spunea profesorul unei şcoli de informaţii. Aceşti oameni formează o elită specială ce şi-a asumat un tip de austeritate a existenţei din care au suprimat plăcerea exercitării puterii cu care, de altfel, se „joacă” tot timpul.

În România, asemenea teorii sunt contrazise, tocmai pentru că la noi e ca la nimenea. Acum 19 ani, când se pregătea de viaţa de apoi, de după Revoluţie, activul securităţii statului s-a disipat în diferitele zone ale societăţii aşteptând momentul transfigurării. După decembrie ’89 a reapărut întrupat în oameni de afaceri, în politicieni şi ziarişti, în membri ai societăţii civile. Unii au fost împroprietăriţi cu mari bucăţi din fosta economie socialistă, alţii au primit sprijinul necesar ascensiunii spre vârful puterii.

Dând de gustul capitalismului, s-au dedulcit la plăcerile puterii lumeşti, la desfătarea banilor, a limuzinelor şi a amantelor fără număr. Ce era interzis până atunci meseriei de securist acum devenea parte din noua paradigmă a ofiţerului de informaţii, integrat rapid în societatea de consum.

Mulţi dintre ei s-au îndrăgostit de ipostaza de bărbaţi de stat, de oameni providenţiali în ochii celor care n-aveau cum şti că puterea şi clarviziunea lor veneau din forţa informaţiilor deţinute, din eficienţa reţelelor de influenţă controlate.

Trăind în lume, dar nu pentru ea, o parte din securiştii redivivus au „uitat” scopul pentru care se metamorfozaseră. Şi-au depăşit nivelul metamorfozei proiectate având pretenţia nu doar de a oferi date pentru buna gestiune a puterii, ci şi de a o controla şi exercita. Asemenea câinelui de pază care vrea să-i ia locul ciobanului la conducerea stânei.

Ieşind din normă, redivivuşii au încălcat legea firii lor. Prin complexul politico-economic creat au pus stăpânire pe România, cu preţul unei devălmăşii totale în societate. Securitatea ţării a ajuns factor secund de interes. Consecinţa firească a fost destructurarea sistemelor publice, a elementelor care constituie pentru orice naţiune pilonii de rezistenţă şi ancrasarea mecanismelor cu rol de echilibrare a puterilor în stat.
Încă o dată în istoria României aşteptăm să scăpăm de o pacoste mizând pe moartea biologică a răului, altfel cum?

…La începutul anului 2005 am primit vizita discretă a Adrianei Săftoiu, cu scopul de a pregăti întâlnirea pe care preşedintele Băsescu dorea s-o aibă cu mine, pentru a discuta viitoarea noastră „colaborare eficientă”. Primeam, în avans, rugămintea Preşedintelui de a-l da afară pe directorul de ştiri al TVR, Lucian Sârb. Am reformulat doleanţa preşedintelui spunând: „pesemne că vrea să mă roage să pun pe altcineva la Ştiri. Corect?… Pe cine?” Adriana mi-a răspuns sec: „Pe Rodica Culcer.” „Pesemne că domnul Preşedinte nu ştie că despre Rodica Culcer se spune c-ar fi agent dublu.” „Când domnul Preşedinte îţi face o propunere, ţi-o face în cunoştinţă de cauză!”, mi-a replicat ferm Adriana. Era tot ce-mi mai lipsea ca să devin nepoliticos. Am invitat-o pe Adriana Săftoiu să se ducă la preşedintele ei şi să-i spună că „nu pun cu bună ştiinţă un ofiţer de informaţii director la TVR.”

După o zi sau două, avea loc prima conferinţă de presă a lui Traian Băsescu ca preşedinte al României. Mi-a dedicat prima parte, debutând ceea ce avea să constituie stilul său jignitor şi suburban. Având vocaţia distrugerii, Traian Băsescu începea campania de demolare a televiziunii publice, secondat de Mona Muscă, ce coordona o reţea de ofiţeri sub acoperire de jurnalişti şi activişti ai societăţii civile. După câteva luni mi-am dat demisia. Imediat după mine a demisionat Lucian Sârb, apoi directorul tehnic Bogdan Postelnicu şi directoarea de marketing Anca Gheorghe. Plecarea noastră a dat libertate de mişcare acţiunii de devalizare a televiziunii publice, declanşând începutul prăbuşirii ei.

Destinul face ca tocmai „subiectul” acelui pact neacceptat să ajungă astăzi directorul editorial al Euronews. Sunt mândru de Lucian Sârb, aşa cum sunt mândru de toţi cei din echipa mea care au avut demnitate şi n-au făcut compromisul de a rămâne în funcţii, complici la operaţiunea de anihilare a televiziunii publice din România. Felicitări şi mult succes, Lucian!

Text publicat in revista GQ nr. 3 (aprilie 2009)