Feb 24

mihail-aldashin-leaganul12

Legalizarea întreruperilor de sarcină din 1957 a produs până în 1966, la restricţionarea lor, 7.521.100 de avorturi. Recordul de 1.115.000 de cazuri s-a înregistrat în 1965.

După 1966, cu foarte puţine excepţii, a fost interzisă întreruperea de sarcină. Astfel apărea generaţia „decreţeilor” – anul 1967 – a celor născuţi şi poate nedoriţi. Până în 1989 s-au comis anual între 200.000 şi 430.000 de avorturi legale. Nu se cunoaşte numărul celor clandestine, dar se estimează că din cauza lor au murit aproximativ 15.000 de femei şi alte multe mii au fost condamnate, alături de medici, rude şi prieteni, la închisoare pentru practici ilegale şi complicitate.

Revoluţia, reluând ideea „emancipării femeii”, a legalizat din nou întreruperea de sarcină. În jumătate de secol (1958-2008) s-a avortat o Românie.

La această contabilitate sinistră trebuie adăugat că în 2010 s-au înregistrat cele mai puţine naşteri (209.000) din 1955 încoace!

Întrebarea firească este ce s-ar fi întâmplat dacă tuturor acestora nu li s-ar fi luat dreptul la viaţă? România ar fi arătat altfel?

Istoria a ignorat întotdeauna întrebările retorice. Ea se scrie din aritmetici în care nenăscuţii nici n-au existat, în care morţii nu mai sunt pomeniţi, iar cei născuţi, pentru a supravieţui, trebuie mai degrabă să fugă din ţară, ajungând amintiri care trimit din când în când ceva bănuţi celor dragi rămaşi să suporte.

O Românie risipită. Doar cei din cer sunt la un loc.

(sursa informaţiilor: Alin Fumurescu – voxpublica)

Recomanda sau printeaza acest articol

| Twitter | Printeaza

Adauga un comentariu