Norii mei

„… învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima… (Matei: 11,29)

SMERÉNIE s. 1. v. umilinţă. 2. umilinţă, (înv.) smericiune, smerire, (fam.) spăseală, spăsenie. (Cu ~ îi sărută dreapta.) 3. plecare, supunere, umilinţă, (livr.) obsecviozitate, (înv.) plecat, umiliaţiune, umilitate. (~ în faţa … ) 4. (BIS.) credinţă, cucernicie, cuvioşenie, cuvioşie, evlavie, pietate, pioşenie, piozitate, religiozitate, (livr.) devoţiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, râvnă, râvnire, smerire. (~ unui credincios.) – DEX

Părintele Savatie Baştovoi afirmă că etimologia cuvântului vine de la slavonul „mera” care înseamnă „măsură”. Sensul vechi al cuvântului smerit este „a reveni la adevărata măsură”, „a deveni ceea ce eşti cu adevărat”. A fi smerit înseamnă a cunoaşte adevărul despre tine însuţi, a-ţi cunoaşte măsura. A ne smeri înseamnă a cunoaşte cine suntem.

Omul îşi poate defini în multe feluri „măsura”. Există un invariant al vieţii noastre, indiferent cine suntem şi ce facem sfârşim la fel. De aceea, măsura noastră este moartea. Smerindu-ne regăsim dimensiunile efemere, ne readucem aminte raporturile de mărime între noi şi univers.

Noţiunea cea mai apropiată smereniei este libertatea. Pe deplin liber înseamnă a putea fi tu însuţi oriunde şi oricând. Doar că părerea noastră despre libertate stă de cele mai multe ori sub semnul amăgirilor. Cel mai adesea ne închipuim că suntem liberi când, în fapt, suntem dependenţi de atâtea lucruri din afara noastră. Odată spulberată libertatea noastră părelnică se lasă loc descoperirii înşelătoriei în care ne-am complăcut. Smerenia ne trezeşte din iluzie. Trezirea e dureroasă. Este înfricoşător să descoperi că, deşi chip chemat la asemănare cu Dumnezeu, suntem nimic la capătul acestei vieţi. Smerenia ne eliberează de minciună. Smerenia este prima treaptă a drumului spre adevăr, spre libertate.

Cele două sensuri ale cuvântului smerenie, cel religios şi cel laic, coexistă încă, doar că în vorbirea curentă sensul laic este perceput în mod covârşitor, înăbuşind firava înţelegere a celui religios ce tinde să mai aibă sens doar pentru credincioşii ortodocşi. Ce se-ntâmplă cu semantica acestui cuvânt ilustrează felul în care omul contemporan, citadin şi modern, se desparte de adevărul cunoaşterii sale, răsturnând chiar sensul de libertate asociat smereniei, în înţelegerea actuală şi comună de umil, subordonat, deci tocmai lipsit de libertate. Cândva o virtute, astăzi o ruşine. Pervertirea înţelesului acestui cuvânt a însoţit desacralizarea lumii, a contribuit şi ea la inversarea raporturilor dintre om şi univers participând la construcţia imensei plăsmuiri că suntem stăpânii unui univers care trebuie să ni se supună, smerindu-ni-se nouă.