Norii mei

Scena 2

DINU are înfăţişarea uşor schimbată: barba rasă, doar cu mustaţă, părul dat pe spate – după chipul din tabloul care domină sufrageria. Stă la masă îmbrăcat într-un halat de casă elegant şi mănâncă.

DINU: Deliciosă omletă! Nevastă-mea n-o face aşa de bună.

ELENA: Nici primele două?

DINU: Nici un dubiu, peste! Nici cum…

ELENA: Amanta?

DINU: Exact. Peste ea.

ELENA: Atunci, m-am liniştit. Aşa m-a făcut pe mine mama, să n-am concurenţă la omlete!

DINU: Cu costiţă prăjită! Draga mea, nu mi-ai spus cum îmi stă. (Îşi priveşte halatul apoi ridică ochii spre tablou.) M-am gândit că o să-ţi fie mai uşor dacă semăn cu el, cât de cât. Aducem, ce zici?

(ELENA e preocupată să citească un SMS. Aruncă telefonul pe masă.)

ELENA: Jigodie! Stai liniştit, la el mă refeream. Mi-a dat un mesaj: „Iartă-mă!”.

DINU: Ştiu, eu l-am rugat. M-am gândit că o să-ţi facă plăcere, dacă va fi delicat.

ELENA: Delicat?! Şi asta a fost o clauză în contractul notarial?

DINU: Crede-mă, nu. Sărut-mâna pentru masă! Găteşti excelent!

ELENA: Doar când nu e plecată femeia de serviciu.

DINU: Ştiu, e ziua ei liberă, de-asta am şi ales momentul.

ELENA: Şi ce mai ştii tu, ce-ai mai planificat tu? Ce-ai mai anticipat tu?

DINU: Sâmbătă, după un mic dejun târziu, un prânz mai degrabă, ar merge o cafeluţă, cum îţi spuneam mai adineauri… Am uitat! (Se ridică grăbit şi intră în baie, de unde iese imediat cu hainele şi pantofii pe care îi purtase la venire. Rămâne dezorientat, cautând cu privirea în jur. Se duce în holul de la intrare şi le aşază cu grijă pe un scăunel.)

ELENA: Ai zis ceva… Că sunt frigidă.

DINU: Eu doar am infirmat ce spunea…

ELENA: Că sunt trecută… Ţi-a spus el aşa ceva?

DINU: Discuţii banale, de la masa de joc.

ELENA: De faţă cu toată lumea?!

DINU: Pokerul se joacă în patru. Asta-i formula ce-a mai uzuală şi mai plăcută. Dar se poate şi în doi.

ELENA: Ce ticălos! Dar şi tu… şi mai şi! La un ticălos, un ticălos şi jumătate!

DINU: Dacă asta te răcoreşte şi-ţi face bine, nu mă supăr. Cafeaua?

ELENA: Şi ce mai povestea la masa de joc?

DINU: Nimicuri. Aiurelile de zi cu zi… Sunt convins că şi cafeau o faci mai bună decât…

ELENA: Amanta.

DINU: Ce-o tot pomeneşti? Eşti geloasă?

ELENA: Mă faci să râd! La câte scriu revistele de scandal despre soţul meu, ar fi trebuit să o iau razna de mult… Cum e amanta ta? Va fi cea de-a patra?

DINU: N-am s-o iau niciodată de nevastă pentru că aşa sunt sigur că nu voi divorţa de ea.

ELENA: Te poate părăsi ea.

DINU: Ciorbă ştii să faci?

ELENA: Nici despre nevestele tale nu vrei să vorbeşti? Trei! Alţi bărbaţi sunt la locul lor.

DINU: Mult mai mulţi bărbaţi şi-ar părăsi nevestele, dacă ar şti să-şi facă singuri bagajul. Eu am avut avantajul că am călătorit de tânăr.

ELENA: De ce ai făcut asta?!

DINU: Jucam.

ELENA: Să creditezi pe cineva în schimbul soţiei e  meschin. E odios!

DINU: Sunt om de afaceri, doamnă. Nu pot rata oportunităţile care mi se ivesc. Altfel, şansele nefructificate se răzbună. Nu iroseşti decât ce ai.

ELENA: A cui a fost ideea?

DINU: Nu mai ţin minte.

ELENA: A ta!

DINU: Nu cred, dar mi-a plăcut la nebunie.

ELENA: Ce poate să-ţi placă să trăieşti în casa altcuiva, cu femeia lui…

DINU: Lena, dragă, e ca un fel de turism. Călătoresc pentru o zi în viaţa unui om, la modul cel mai concret… aproape chiar el. Apropo, unde ţineţi albumele de fotografii?

ELENA: Dezgustător!

DINU: Mereu vrem să fim alţii, dar niciodată nu reuşim să ieşim din propria noastră persoană şi să intrăm în pielea altcuiva. Aproape niciodată… Îmi arăţi şi mie fotografiile, să mă obişnuiesc cu trecutul?

(DINU se plimbă prin cameră ridicând şi examinând obiectele, mângâindu-le, reaşezându-le în poziţii care i se par mai potrivite.)

ELENA: Parcă eşti un câine care-şi marchează teritoriul, teritoriu care nu-i al lui.

DINU: Douăzeci şi patru de ore, al meu e! Eşti în afara timpului, dacă vei continua să crezi asta.

ELENA: Ce-am ajuns?! Un jeton de schimb în mâna soţului meu!

DINU: Nu, scumpă doamnă Lena: o miză între doi bărbaţi… La masa de joc. Să nu-ţi închipui c-ai fi fost mai mult. Mai bine mi-ai povesti despre tine.

ELENA: Vrei să ştii la ce vârstă am făcut pojar?

DINU: De ce nu?

ELENA: Când, cum şi cine m-a dezvirginat?

DINU: De ce te-ai măritat?

ELENA: Mama nu mă lăsa la mare cu iubitul meu. „La hotel stau doar bărbaţii cu nevestele sau cu târfele lor.”

DINU: Minţi!

ELENA: Contează?

DINU: Povesteşte-mi despre tine. N-am decât douăzeci şi patru de ore ca să recuperez o întreagă viaţă, pe care, în final, trebuie să simt că am trăi-o lângă tine.

ELENA: Închipuieşte-ţi ce va fi de aici în colo.

DINU: Nu-mi pot imagina decât trecutul. Arată-mi o fotografie şi reconstitui momentul, povesteşte-mi o întâmplare şi…

ELENA: Baţi câmpii! Nu aflii nimic din câteva poze şi nişte istorioare.

DINU: Corect! Omul este ceea ce ascunde, nu ce lasă să se vadă. Am crezut că-ţi face plăcere să vorbim despre trecutul tău.

ELENA: Care trecut?!

DINU: Ai fost o mare vedetă. Ai strălucit, lumea te adora.

ELENA: Şi?… Întreab-o pe ea! (Arată către manechinul din colţul camerei.) Poate-şi aduce ea aminte. A supravieţuit miraculos.

DINU: Mai bine să revenim la ritmul normal al unei după-amieze.

ELENA: Gata, nu vrei să te mai implici în viaţa mea? Nu te mai interesează trecutul meu? Nu mai vrei în pielea altuia?

DINU: Ce face „altul” de obicei sâmbăta după prânz?

ELENA: Dacă e acasă…

DINU: Moţăie cu o carte în mână, în fotoliul… (Caută cu privirea prin cameră.) Ăsta trebuie să fie! Corect?… (ELENA cotroboie într-un dulap, în timp ce DINU ia câteva reviste şi se aşază comod în fotoliu.) Spun unii despre mine că mai întâi am învăţat să joc cărţi şi pe urmă să citesc. Nişte debitori invidioşi… Lena, dragă, dacă aţipesc, te rog să nu mă trezeşti. Trebuie să fie tare dulce să dormi aşa, aici, cu tine, cu amintirile…

(ELENA aduce un vraf de albume cu fotografii şi i le trânteşte în braţe.)

ELENA: Nu, scumpule, nu facem nani, ne aducem aminte totul, până la ultima lacrimă!