Feb 13

Victimele îşi adoră călăii. În politică mai toţi sunt predispuşi a ajunge victimele celor care au vocaţie de călău. Traian Băsescu are această vocaţie, de aceea poate a şi sedus atâta.

Mihai Răzvan Ungureanu este unul dintre cele mai importante proiecte ale securităţii redivivus, la care s-a lucrat cu migală. Coleg de generaţie cu Victor Ponta şi cu alţi tineri crescuţi pentru a lua puterea, pare a fi produsul cel mai bun. Marketingul personal aplicat tinerilor recruţi de către securitatea redivivus, selecţionaţi parcă din grădiniţă, a făcut să apară o generaţie aptă teoretic să conducă. Aşa se întâmplă când Securitatea are liniştea să crească vlăstare noi, pregătindu-le pe îndelete să preia frâiele ţării şi nu să improvizeze fantoşe politice sau să le recicleze pe cele din vechiul regim, cum a fost nevoită să facă în primele două decenii după Revoluţie. MRU este semnul că şi România intră într-o perioadă de destindere istorică în care elita de securitate a ţării, parte componentă a elitei  mondiale de securitate, s-a aşezat să guverneze spre tihna ei. Dar mai e un hop de trecut.

Proiectul MRU, pregătit în atâţia ani, a fost pus în operă în grabă. Nu a venit pe lume la soroc şi de aceea are toate şansele să avorteze. Numirea sa ca prim-ministru a însemnat nu atât lansarea în campania electorală pentru prezidenţialele din 2014, cât ieşirea dintr-o situaţie dificilă a lui Traian Băsescu, cea mai disperată dintre toate cu câte s-a confruntat până acum. Băsescu nu se dezminte şi pune în pericol un proiect important al securităţii redivivus pentru a-şi salva pielea, aruncând în arenă o victimă tânără, presupunând-o mai atractivă pentru pofta de sânge a românilor. Pe de cealaltă parte, nici MRU nu mai avea răbdare să aştepte să se tot perfecţioneze citind dosare de bună calitate, în timp ce generalii lui de la SIE îşi făceau jocurile. Aşa că a muşcat imediat momeala şi a devenit dintr-un mare proiect de viitor o viitoare victimă sigură. Dar mai are o şansă.

Singura scăpare pe care o are MRU e să se răsucească şi să se transforme din victimă în călău. Dacă el va fi cel care îl va înlătura pe Traian Băsescu, tot el va fi şi urmaşul său la Cotroceni. Dacă el va fi cel care va scăpa ţara de răul istoric întrupat în Traian Băsescu, atunci el, MRU, va fi perceput, măcar o vreme, ca providenţialul salvator. Altfel, va rămâne în memoria scurtă a istoriei recente ca băiatul şcolit, cu ochelari, care a urmat la Guvern băiatului cu ochelari care vorbea mai repede decât gândea.