Multe dezastre, războaie şi molime au căzut pe capul românilor, dar o pustiire atât de mare şi într‑un timp atât de scurt nu credeam că vom mai trăi vreodată. Şi nu este o lepră sau o bubă neagră şi nici cutremur sau inundaţie, nici urgia vreunui cotropitor.
Este rezultatul voinţei nefaste a unui om ales de români să‑i conducă. Este consecinţa unei mari înşelăciuni, a unei imense imposturi, aceea de Preşedinte al României, un farsor care a hipnotizat electoratul vorbindu‑i despre Dreptate şi Adevăr, pentru ca apoi să‑i dea Nedreptate şi Minciună. Fiindcă între cuvântul de vrajă şi gândul său ascuns a fost o prăpastie atât de mare, Să trăiţi bine! s‑a transformat în N‑am ce pierde, să crăpaţi cu toţii!, în timp ce îşi făcea cruce, rugându‑se în gând Necuratului să‑i dea voie să mai vândă o dată Flota. Efortul de a minţi şi de a dezbina, lacrimile false pe care s‑a chinuit să le verse ca un actor versat, mascarada prin care dorea să pară a fi alături de cei cărora le cerşea voturile l‑au umplut necontenit cu ură şi cu dispreţ faţă de propriul său popor. Atunci, răutatea, vrajba şi minciuna cocoţate în vârful ţării au făcut ca un cancer teribil să coboare în trupul României.
Medici, profesori, cercetători, artişti, tot ce este mai valoros în ţară ia drumul străinătăţii, nemaigăsindu‑şi rost între graniţe. Clipă de clipă, România se goleşte de elitele ei umane şi profesionale, precum se goleau pe vremuri satele din faţa hoardelor barbare. Atunci se refugiau din calea unui pericol venit din afară, astăzi, de unul ce domneşte în inima ei. Atunci, oricât de departe ar fi fugit, aşteptau să treacă pericolul pentru a se întoarce. Astăzi, exodul e fără gând de întoarcere, pentru că însăşi speranţa le‑a fost prădată. Ni se vor întoarce sigur doar violatorii, hoţii şi puturoşii.
România va rămâne ţara politicienilor veroşi, a şmecherilor, a Securităţii privatizate, a mediocrilor şi a intelighenţiei profitoare care au susţinut şi au validat boala mileniului trei a românilor: ciuma Băsescu. Dar şi ţara mea şi a altora pentru care e prea târziu s‑o mai părăsim sau pentru care bătrâneţea şi neputinţa sunt piedici să mai plecăm la drum. Voi trăi printre toţi aceştia, gândindu‑mă la ce ţară ar fi putut să fie România dacă… În istorie nu există dacă!
A fost un popor, va fi o populaţie. A fost o ţară, a ajuns o piaţă de desfacere. Au fost nişte români, au ajuns nişte disperaţi dezrădăcinaţi.
Ultimele comentarii